Legumele și fructele din pieţele bucureştene, controlate drastic de Autoritatea Naţională Fitosanitară

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va efectua în acest an cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă, comparativ cu anul trecut, în vederea verificării conformităţii acestor produse, informează, duminică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmite Agerpres.

Probele vor fi prelevate atât din pieţele bucureştene, cât şi din cele aflate în fiecare reşedinţă de judeţ.

Astfel, începând cu luna mai şi până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, faţă de numărul de probe verificate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

  • Probele vor fi efectuate pentru: tomate, castraveţi, ardei, cireşe, căpşune, caise, pepeni şi zmeură, fiind prelevate şi analizate 615 probe, faţă de 434 probe verificate în aceeaşi perioadă a anului 2023.

De asemenea, ANF a demarat în 30 mai acţiunea „Cireaşa şi Căpşuna”, controlul urmând să se desfăşoare până la data de 5 iulie.

„În cadrul acestei acţiuni vor fi prelevate pentru analize de laborator peste 200 de probe (214 probe) de cireşe şi căpşune în plus faţă de Programul Naţional de Monitorizare, în scopul verificării conformităţii, pentru a nu prezinta niciun risc pentru consumatori”, a transmis MADR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati