Liberalii din Consiliul General cer accelerarea lucrărilor la Podul Grant şi implicarea primăriilor de sector

Reprezentanţi ai grupului PNL au cerut miercuri, în şedinţa Consiliului General al Capitalei, accelerarea lucrărilor la Podul Grant, precum şi implicarea primăriilor de sector dispuse să susţină acest proiect, relatează Agerpres.

Precizările au făcute în contextul în care primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a făcut la rândul său un apel către primarul general, Nicuşor Dan, ca activitatea pe şantier să fie organizată pe trei schimburi.

El menţiona că Primăria Sectorului 6 este dispusă să susţină financiar o astfel de măsură.

PNL: „O treime” din oraş a fost blocată printr-o lucrare „prost gândită”

Miercuri, în timpul şedinţei CGMB, consilierul municipal Andrei Badiu (PNL) a declarat că „o treime” din oraş a fost blocată printr-o lucrare „prost gândită, prost planificată”.

El i-a cerut primarului general să meargă „de urgenţă” pe şantier, să vadă că lucrează „câţiva oameni” şi că programul de lucru se termină la ora 17.00.

„Solicit de urgenţă să se deplaseze efectiv pe şantier, să vadă că lucrează câţiva oameni. Programul de lucru se termină la ora 17.00. Să facă toate demersurile astfel încât circulaţia să fie fluidizată în zonă şi lucrările să meargă cât mai repede”, a spus acesta.

Constantin Hazarian (PNL) a cerut de asemenea ca edilul general să ia legătura cu primăriile sectoarelor care se pot implica, astfel încât lucrările să se desfăşoare „cât mai bine, să se lucreze cât mai mult”, iar investiţia să se finalizeze cât mai repede.

„Vă spun că dimineaţă pe Calea Giuleşti se mergea şi pe linia de tramvai, se trecea şi prin dreptul peroanelor. Este un adevărat haos care abia a început. Cu cât va veni frigul şi vom intra în iarnă mai tare, cu atât se va accentua. Solicit să se implice, să ceară primăriilor sectoarelor ajutor, pentru a se finaliza cât mai repede această investiţie de la Podul Grant. Pentru locuitorii din Drumul Taberei, Militari, Crângaşi, Giuleşti, 1 Mai şi aşa mai departe este un adevărat haos. A început coşmarul”, a susţinut el.

Ciprian Ciucu a cerut, marţi, soluţii pentru finalizarea mai rapidă a lucrărilor.

„Astăzi, la ora 17.00, la Podul Grant încetase lucrul. Fac acest apel public la domnul Primar General să discute cu constructorul şi să organizeze activitatea pe 3 schimburi, 24/7! În aşa fel ar putea reduce perioada de execuţie de la 6 luni, la 3, 4 luni. Dacă constructorul solicită fonduri suplimentare din cauza forţei de muncă, mai scumpă pe timpul nopţii, Primăria Sectorului 6 se poate implica financiar şi ajuta”, a scris el, pe Facebook.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că cel mai probabil lucrările de la Podul Grant vor fi finalizate în luna martie a anului viitor. Î

ntrebat de ce lucrările nu au fost realizate vara, când traficul era mai puţin intens, Nicuşor Dan a precizat că a fost vorba despre o condiţionare dată de CFR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati