Licitaţie caritabilă în sprijinul a 6.000 de bolnavi fără posibilităţi, organizată de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria

Artişti consacraţi au donat din lucrările lor sau chiar au creat câte o operă de artă unică special pentru Licitaţia caritabilă „O lume cu uşile deschise”, organizată de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, în cadrul Galei „Din inimă pentru viitor”, ediţia aniversară de 10 ani.

Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Horațiu Mălăele, Milița Petrașcu, Horea Paștina, Marin Gherasim, Ion Iancuț, Gheorghe Dican, Felix Aftene, Florin Petrachi, Dumitru Macovei, Decebal Dițulescu, Ion Anghel, Dana și Stephan Maitec, Omid Ghannadi, Bogdan Lascar, Mihai Popescu, Marie Nouvelle, Alin Gălățescu& Aleha Toncea, Ana Andronic, Bogdana Daradici sunt doar câteva dintre nume.

Evenimentul va avea loc joi, 16 septembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Flavours in The Garden |  Clubul Diplomatic.

Licitaţie caritabilă în sprijinul a 6.000 de bolnavi fără posibilităţi

Licitația Caritabilă „O Lume cu Ușile Deschise” organizată în cadrul Galei ,,Din inimă pentru viitor” de anul acesta are ca obiectiv strângerea sumei necesare achiziționării unui ecograf performant care va investiga peste 6000 de pacienți fără venituri sau cu venituri foarte mici, oferindu-le astfel șansa la vindecare și la o viață decentă.

Gala ,,Din Inimă Pentru Viitor” reprezintă evenimentul principal al anului pentru strângerea de fonduri, cu ajutorul căruia Fundația reușește să își continue activitatea și totodată, unește într-un cadru plăcut și plin de emoție lumea medicală și de business, lansând un apel la umanitate și implicare. Companii de renume și-au anunțat deja suportul devenind sponsori ai Galei. Licitația caritabilă „O Lume cu Ușile Deschise” va fi organizată împreună cu Casa de Licitații Vikart.

De multe ori pacienții de la centrele Fundației ne spun că, înainte de a ajunge la noi, multe uși le-au fost închise în față. Multe speranțe au fost frânte, iar imposibilitatea accesării de servicii medicale sau a unui ajutor în zona educațională a reprezentat o barieră importantă în viața deja complicată a acestor oameni. Pentru ei ținem mereu deschise ușile centrelor noastre, căutăm neîncetat soluții la problemele cu care se confruntă, ne facem timp să îi ascultăm și să le dăm șanse la un viitor mai bun, la speranță și demnitate.”, declară Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria.

În cadrul Galei vor fi scoase la licitație 10 uși, transformate de artiștii plastici în opere de artă. Aceste ,,Uși-simbol” vor putea decora elegant o cameră, o grădină sau un foaier de birouri și nu numai, dar, mai ales, ne vor inspira și aminti să deschidem ușile și inimile celor mai puțin norocoși. Pe lângă acestea, vor mai fi scoase la licitație o poartă de palat indian donată de Exotique și peste 20 de opere ale unor artiști plastici renumiți, care au dorit să se alăture inițiativei Fundației, donând astfel timp și talent pentru a imortaliza acest gând pur al ajutorării între semeni.

Artiștii care participă la acest demers caritabil pot fi vizualizați pe site-ul Fundației AICI, iar  operele care vor fi scoase la licitație vor fi disponibile pentru vizualizare și oferte pre licitație începând cu 1 septembrie pe website-ul și aplicația www.vikart.ro

Licitația caritabilă va avea loc în seara Galei ,,Din inimă pentru viitor”, pe 16 septembrie. Evenimentul se va desfășura în sală, dar și online, pe aplicația Vikart sau pe site-ul  www.vikart.ro. Licitația va fi transmisă live pe site-ul și pe aplicația Vikart precum și pe paginile de Facebook ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria, Medichub Media și Casa de Licitații Vikart.

“Pentru noi este o bucurie și o onoare să fim parteneri în acest proiect minunat. Credem că aceste vremuri pe care le trăim ar trebui să scoată la iveală umanitatea din noi, să ne facă mai buni și mai atenți la grijile celor din jur. Am intrat cu inima deschisă în acest proiect al Fundației Inovații Sociale Regina Maria și suntem nerăbdători să deschidem, împreună, uși în cadrul licitației caritabile”, a declarat Luciana Stanciu, manager VIKART.

Companiile care  doresc să se alăture Galei ,,Din inimă pentru viitor”, o pot face printr-un pachet de sponsorizare, iar iubitorii de artă și fapte bune pot participa rezervând locuri pentru seara Galei, pe pagina https://fundatiainovatiisociale.ro/gala-din-inima-pentru-viitor/gala-din-inima-pentru-viitor-2021/#cum-poti-ajuta-mai-mult

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati