Licitație deschisă pentru studiul de fezabilitate al Drumului Radial 6-7 Afumați Est Expres

Studiul de fezabilitate a Drumului Radial 6-7 Afumați Est Expres a fost scos la licitație de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București, a anunțat primarul Nicușor Dan.

  • Cei care vor să consulte documentația privind licitația drumului o pot face accesând următorul link.

„DR 6-7 va avea o lungime de 7,42 km și va face legătura municipiului București cu A0 prin Dobroiești (Pantelimon) – Drumul Național Centura Bucureștiului (DNCB), pentru ca în final să se conecteze cu DN2.”, precizează Primarul Nicușor Dan.

Acesta a transmis că proiectul Drumului Radial 6-7 face parte din obiectivul „Orbital București” prin care se ia în considerare îmbunătățirea conectivității în zona metropolitană.

  • Două artere importante ale Capitalei vor fi conectate și anume Centura Bucureștiului și Autostrada A0, intersectând 30 localități din zona metropolitană.

„Proiectul face parte din obiectivul „Orbital București” prin care se urmărește îmbunătățirea conectivității în zona metropolitană. Practic, vor fi conectate artere importante ale Capitalei, Centura Bucureștiului și Autostrada A0, intersectând 30 localități din zona metropolitană.”, a menționat Nicușor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati