Licitaţie pentru lucrări de reparaţii la şcoli şi imobile din Sectorul 1

Primăria Sectorului 1 anunţă pe SICAP licitaţie pentru un acord cadru, cu o valoare totală estimată de 79.443.961 lei, pentru lucrări de reparaţii şi lucrări de întreţinere curentă la imobilele aflate în administrarea autorităţii locale, scrie agenția de presă Agerpres.

Conform anunţului, scopul lucrărilor de reparaţii şi de întreţinere, care fac obiectul viitorului acord cadru, este de a asigura condiţiile tehnice optime în vederea desfăşurării activităţilor în unităţile de învăţământ, precum şi în imobilele administrative.

Contractul este împărţit în patru loturi, în funcţie de zona în care ar urma să fie realizate lucrările.

În vederea evaluării, componenta financiară reprezintă 70%, experienţa deţinută de personalul de specialitate 10%, iar garanţia lucrării 20%.

Durata prevăzută a contractului este de doi ani. Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 27 aprilie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati