Cinci lideri sindicali din serviciile de Ambulanţă au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ.
- De asemenea, salariaţii din sistem, care nu sunt de serviciu, protestează la sediul unităţilor. În același timp, sindicaliştii Federaţiei Sănătatea anunţă, marţi, că sunt ”profund dezamăgiţi şi lezaţi grav în drepturile lor” de noua lege a pensiilor, întrucât amendamentele justificate ale salariaţilor nu au fost luate în seamă, fiind respinse în Camera Deputaţilor. De asemenea, sindicaliştii acuză ”simularea consultării publice”.
Federaţia Ambulanţa anunţă, marţi, că numărul liderilor de sindicat din serviciile de ambulanţă care au intrat în greva foamei a ajuns la cinci.
Sunt în greva foamei :
- Chiş Gheorghe preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”din România
- Gâdiuţă Claudia – lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea
- Dragomir Valentin – lider la Sindicatul Ambulanţa Brăila
- Comănescu Alexandru – lider la Sindicatul Ambulanţa Vâlcea
- Muşa Daniel Constantin – lider la Sindicatul Ambulanţa Olt
”Nerecunoaşterea condiţiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă îşi desfăşoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi prin votul plenului din Camera Deputaţilor, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii”, anunţă sindicaliştii.
Aceştia cer o întâlnire de urgenţă cu premierul Marcel Ciolacu, dar şi cu miniştrii Muncii şi Sănătăţii ”pentru a stabili modalitatea de soluţionare a revendicărilor sindicale şi pentru a se găsi soluţii care să resolve situaţiile cu care se confruntă serviciile de ambulanţă”.
Legea pensiilor, adoptată de Parlament, elimină condiţiile speciale de care beneficiau angajaţii din sistem.