Lideri pentru Liderasi au fost premiati la Gala Itsy Bitsy 2024

Cei mai implicați lideri în proiecte dedicate binelui copiilor s-au întâlnit la cea de a IX-a ediție a Galei Lideri pentru Liderași powered by Itsy Bitsy.

Peste 300 de invitați au aplaudat la scenă deschisă oameni care și-au dedicat în 2023 energia, timpul și resursele pentru a construi o viață mai bună copiilor din România, împreună cu adulții din jurul lor, părinți, profesori, autorități. Cei prezenți au adus recunoștință celor de pe scenă și încurajări pentru a-și duce mai departe proiectele.

Gala Lideri pentru Liderași powered by Itsy Bitsy s-a desfășurat într-un mediu elegant, la Le Château – Castelul din inima Bucureștiului și a fost transmisă în direct pe Facebook si Linkedin Itsy Bitsy.

Gazdă a fost cunoscuta realizatoare de emisiuni pentru sănătate Simona Bălănescu, iar cele mai apreciate momente ale serii au fost cu siguranță cele în care copiii au fost în prim plan. Deschiderea Galei a fost făcută de co-fondatorii Itsy Bitsy, Nadia și Felix Tătaru, care au reamintit publicului că în fiecare copil există o lume magică, pe care noi, adulții, avem misiunea de a o lăsa să strălucească și de a o susține cu tot ce putem.

„Copiii își doresc cel mai mult să fie văzuți de părinți și de profesori. Vor să fie văzuți și apreciați pentru unicitatea lor, pentru că ei vin cu o combinație unică de talente, de virtuți, de calități, de inteligente multiple, de superputeri, cum le spunem noi la Itsy Bitsy. Și adulții de încredere din jurul copiilor au această misiune importantă: să îi vadă cu adevărat pe copiii lor, să le descopere măreția interioară. Și, cel mai important, să fie cu toții conștienți de un lucru: copilul devine ceea ce părinții și profesorii văd în el!” – Nadia Tătaru, co-fondatoarea Itsy Bitsy.

Primul trofeu al serii, de Lider inspirațional în educație, a fost oferit cunoscutului Prof. Dr. Florian Colceag, pentru întreaga carieră dedicată educației. El a impresionat publicul cu mesajul său emoționant dedicat copiilor și părinților:

“Copii, niciodată să nu renunțați la visele voastre! Ele se vor împlini. Voi puteți crea o planetă fericită, dacă gândiți la o planetă fericită. Părinți, niciodată nu puneți grija în față, nici pentru îngrijorare, nici pentru îngrijire foarte multă. Nu creați tensiuni în mintea și sufletul copiilor! Ele se reflectă întotdeauna. Ei trebuie să aibă libertate de gândire, curiozitate, altruism, bunătate, în primul rând, și să respecte natura.” – Prof. Dr Florian Colceag, Lider inspirațional în educație.

Prof. Dr. Florian Colceag este expert internaţional gifted education, doctor în economie, matematician, consultant în multiple echipe de cercetare, autor și un lider inspirațional în educație. Supranumit „Antrenorul de genii“, Prof. Dr. Florian Colceag este specializat în Gifted Education și promotor al educației de excelență în România, având un rol esențial în sprijinirea și dezvoltarea copiilor și tinerilor supradotați. În prezent, susține ateliere și conferințe și este implicat în numeroase activități de dezvoltare a personalului din educație și a părinților, precum și în mentorat pentru copii.

La categoria Liderii anului 2023 în educație prin lectură au primit premii de Lideri pentru liderași trei specialiști care cred în valoarea lecturii și a rolului ei în dezvoltarea caracterelor copiilor:

· Victor Miron, fondatorul Asociației „Cărțile pe față” și al bibliotecii mobile BookTruck, a lansat în 2014 campania Cărțile pe față, în cadrul căreia a desfășurat până acum peste 30 de acțiuni de încurajare a lecturii. În prezent, două biblioteci mobile BookTruck ajung la copiii din peste 30 de comune din județul Cluj, care descoperă, astfel, bucuria lecturii.
· Adriana Moca, actriță și manager cultural, a realizat vreme de 10 ani emisiunea radio „Cărțile Șeherezadei”, iar prin intermediul Asociației culturale Vis-à-Vis, pe care o conduce din 2014, a inițiat și implementat numeroase proiecte de încurajare a lecturii în rândul copiilor și tinerilor, proiecte care au adus mai aproape de lectură peste 3.000 de elevi din mediul rural și mic urban din România și Republica Moldova.
· Oana Moraru, profesoară cu 32 de ani de experiență la catedră și fondatoarea Şcolii Helikon din Călăraşi și Bucureşti. De peste un deceniu, ea publică numeroase articole pe tema educației și organizează cursuri pentru formarea profesorilor şi a părinților, a publicat două cărți pe tema combaterii analfabetismului funcțional – „Copilul tău scrie” și „Copilul tău citeşte”, precum și „Caietul pentru înțelegerea în adâncime a textului”, conceput în sprijinul formării gândirii analitice şi critice a copiilor între 8 şi 12 ani, fiind și coautoare a poveştilor Olinei Ortiz, vândute în peste 100.000 de exemplare.

La categoria Liderii anului 2023 în educație prin lectură, trofeul a fost oferit specialistei Oana Moraru.

La categoria Liderii anului 2023 în educație experiențială pentru copii au fost apeciati oamenii care susțin creativ proiecte de educație experiențială iubite de copiii din toată țara:
· Adrian Apostu, managerul administrativ al parcului Dino Parc, din apropierea Cetății Râșnov. Întins pe e o suprafață totală de 4 hectare, Dino Parc este un muzeu în aer liber unic în România și cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei. De mulți ani, Dino Parc își întâmpină vizitatorii cu un traseu impresionant cu peste 120 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific, precum și cu locuri de joacă pentru copii, căsuțe în arbori, cinematograf în aer liber și trasee de aventură.
· Urania Cremene, expertul în parenting implicat în crearea experiențelor pentru copii oferite de Destiny Park, primul parc de edutainment din România și cel mai mare din Europa de Est. Promovând învățarea prin joacă și educația alternativă, parcul tematic le oferă copiilor între 4 și 14 ani acces la 43 de experiențe de role play din domenii precum medicină, industrie alimentară, mass-media, industrie, auto, sport, IT și multe altele.
· Sorina Topceanu, cofondatoarea Muzeului MINA – Muzeul Imersiv al Noilor Arte, primul spațiu imersiv din București și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est, conceput de One Night Gallery și Le Petit. Inaugurat în 2023, Muzeul MINA îmbină arta și tehnologiile emergente, oferindu-le vizitatorilor de toate vârstele posibilitatea de a admira lucrări de artă de referință și de a pătrunde în universul lucrărilor, prin proiecțiile 360 de grade.

Trofeul la categoria Liderii anului 2023 în educație experiențială pentru copii a fost câștigat de Adrian Apostu, managerul administrativ al parcului Dino Parc.

La categoria Liderii anului 2023 în incluziune socială au fost aplaudați oameni care au reușit să schimbe aspecte semnificative din viața copiilor din România:
· Cristina Chiriac, președinta CONAF, inițiatoarea programului national ”Pactul pentru Tineri”, cea mai amplă coaliție de forțe pentru reducerea abandonului școlar. Cristina și echipa sa au reușit să obțină înființarea comitetului interministerial pentru combaterea abandonului școlar și organizarea de dezbateri publice județene, care au contribuit la reducerea semnificativă a numărul elevilor care abandonează școala. Prin campania ”Clasa M. Clasa Mamelor minore”, echipa CONAF a făcut posibilă instituirea primei burse pentru mamele minore, fiind prima dată când o mamă minoră din România primește sprijin de la stat pentru a continua școala. De asemenea, Cristina Chiriac și echipa ei au făcut posibile modificări legislative cu privire la actul sexual cu un minor.
· Anca Dumitrescu, președinta Asociației Autism Voice și fondatoarea Institutului Autism Voice, singurul centru de cercetare și terapie în autism din România. Aici, copii și tineri cu autism cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani au ocazia să participe la programe internaționale de sprijin, adaptate și integrate la peisajul autohton, cum ar fi ateliere de educație non-formală și Life Skills, precum și programe de învățare în vederea integrării în comunitate, inclusiv pe piața muncii.
· Gabriela Nenciu, co-fondatoarea Asociației Cu Alte Cuvinte (CUAC), care a lansat 14 cărți ilustrate, cu personaje care reflectă diversitatea societății românești. Asociația a distribuit gratuit peste 20.000 de exemplare ale acestor cărți în comunități mici, contribuind la educarea incluzivă a copiilor prin povești. O bună parte dintre aceste cărți aduc în prim plan personaje cu eroine și eroi romi, pentru ca și copiii acestei minorități importante din România să fie oglindiți în literatură. De asemenea, cărțile ilustrate realizate în proiectul „BARE RROMA”, având că personaje personalități rome contemporane, au ajuns la peste 30.000 de copii din școli primare și grădinițe din România.

Trofeul la categoria “Liderii anului 2023 în incluziune socială” a fost oferit Cristinei Chiriac, președinta CONAF, inițiatoarea programului național ”Pactul pentru Tineri”.

Liderii anului 2023 în implicare socială sunt acei oameni care au făcut aproape minuni în proiecte sociale cu impact semnificativ asupra calității vieții copiilor din diverse părți ale României, fiind un model de perseverență și generozitate pentru noi toți:
· Magda Ciobotaru Săvuică, președinta Asociației Dragoste Desculță, care are centrul de activitate la Vaslui, dar își desfășoară programele sociale în toate județele Moldovei. În 2023, Magda Ciobotaru Săvuică și Asociația sa au reușit să îmbrace peste 10.000 de copii și le-au pus la dispoziție cele necesare pentru școală, au susținut 1.000 de familii lunar cu pachete alimentare și alte lucruri necesare traiului. Tot în 2023, echipa Asociației Dragoste Desculță a echipat de iarnă peste 7000 de copii și a ajuns la 38 de case construite în cei 6 ani de activitate.
· Preotul Dan Damaschin, fondatorul Asociației Glasul Vieții, considerată cea mai importantă organizație caritabilă în sprijinul mamelor și copiilor sărmani din regiunea de Nord-Est a țării. Asociația Glasul Vieții a salvat mii de vieți și a oferit șansa la educație pentru sute de mii de copii aflați în sărăcie extremă. Părintele Dan Damaschin coordonează campania Bursele Grăuntele de Iubire, care ajută 10.000 de copii, care primesc șansa unei educații de calitate. Alt proiect al Asociației se numește Casele Vieții, prin care mii de copii au primit șansa unei copilării mai bune în locuințe noi. În prezent, eforturile Asociației Glasul Vieții se concentrează pe amenajarea Clinicii Veronica din Iași, unde vor avea parte de servicii gratuite de sănătate mamele și copiii fără posibilități financiare.
· Vlad Plăcintă, fondatorul Asociației „Salvează o inimă”, care are scopul declarat de a salva cât mai multe inimi și de a oferi o șansă la viață acolo unde boala și lipsurile materiale vor să traseze linia unui destin tragic. Având alături o echipă de profesioniști din domenii diverse, precum IT, PR, marketing online și copywriting, Vlad Plăcintă s-a angajat să ofere sprijin medical celor care se confruntă cu afecțiuni grave. Doar în 2023, Asociația a lansat 60 de campanii online în care a strâns peste 3 milioane de euro, ajutând aproape 260 de copii.

Trofeul la categoria Liderii anului 2023 în implicare socială a fost primit de Vlad Plăcintă, fondatorul Asociației „Salvează o inimă”.

În afară de decernarea trofeelor Itsy Bitsy liderilor care au dat dovadă de curaj, încredere, determinare și tenacitate și au făcut lucruri minunate în beneficiul copiilor, au fost oferite și 12 premii speciale pentru brandurile care au dezvoltat programe și campanii sociale menite să îmbunătățească viața copiilor, părinților și profesorilor.

Premiile Edutainment Leadership Award for business organization au fost decernate următoarelor branduri:
o AQUA CARPATICA – Pentru campaniile sociale privind adoptarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor și părinților.
o AUCHAN – Pentru campaniile sociale dedicate consumului responsabil și timpului de calitate părinte-copil.
o BCR – Pentru campaniile sociale privind educația financiară în rândul copiilor și părinților.
o DECATHLON – Pentru campanii sociale dedicate educației prin sport pentru familiile cu copii.
o Groupama – Pentru campaniile sociale privind abordarea cu optimism a vieții și viitorului copiilor.
o IKEA – Pentru programul social ,,IKEA Play Days” de încurajare a timpului de calitate părinte-copil.
o LEGO – Pentru campaniile sociale de dezvoltare a creativității, spiritului ludic și a colaborării în rândul copiilor și părinților.
o NESTLE – Pentru campaniile sociale privind adoptarea unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.
o PPC Energie & PPC Energie Muntenia – Pentru campania socială ,,Fii smart pe energie” privind educarea copiilor pentru o viață sustenabilă și eficientă din punct de vedere energetic.
o REHAU – Pentru campaniile sociale care au adus un plus de eficientă, siguranță și confort în viață de familie.
o SYNEVO – Pentru utilizarea realității virtuale în centrele de recoltare probe medicale pentru copii.
o SUZUKI – Pentru campaniile sociale de siguranță în trafic dedicate familiilor cu copii.

De la Gală nu au lipsit nici copiii absolvenți ai Scolii de Supereroi Itsy Bitsy – Invață oul pe gaină, care au luat interviuri liderilor și au aflat ce fac ei ca adulți, ca să avem o lume mai bună. Iar răspunsurile acestora au fost variate, de la a avea grijă de ei inșiși, la a avea grijă de copii, de a educa profesorii și părinții, pană la a demonstra că Dumnezeu există.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati