”Manipulare la nivel global. Asta trăim în aceste zile. Momente pe care nu ne imaginăm vreodată că le poate trăi specia umană”, afirmă liderul partidului ADER, Orlando Culea.
- El susţine că, “sub pretextul grijei față de sănătatea noastră, așa zisele elite mondiale care propovăduiesc globalismul, vor să ne ia drepturile câștigate prin jertfă multor oameni”.
“Suntem obligați să stăm la distanță unii față de alții. Am ajuns să ne temem să interacționăm cu alți oameni. Dar cel mai crunt este că am ajuns să ne umilim părinții și bunicii, doar pentru că au ajuns la venerabila vârstă de 65 de ani.
Le luăm dreptul la libertate, sub pretextul că îi protejăm. (…) Cum s-a ajuns aici? O întrebare la care trebuie să răspundem. Doar analizând ceea ce s-a petrecut de-a lungul timpului, vom ști ce avem de făcut în viitor. Situația prin care trecem, este similară unei stări de război, pe care nu ne mai dorim să o trăim. Atenția noastră a fost îndreptată spre lucruri inutile, lucruri materiale care ne creează doar senzația de siguranță și bunăstare. Am adus la rang de “nevoi” luxul și opulența. A devenit mai important pentru noi ceea ce cred alții despre noi, decât ceea ce credem și simțim noi despre noi. Am uitat de lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți”, a scris Culea pe Facebook.
Liderul ADER spune că, “ceea ce se întâmplă azi, este adevărată formă de guvernare comunistă, ideologie marxistă, în care întregul capital este concentrat în mâna unui grup restrâns de oameni care dețîn puterea absolută și condiționează accesul la banii lor(bineînțeles sub formă de împrumuturi) de respectarea și îndeplinirea ordinelor pe care ei le dau”.
“Acești oameni controlează corporațiile și propovăduiesc globalismul, tocmai pentru a le fi mai ușor să țină totul sub control. S-a imprimat ideea că Statul, oricare ar fi el, nu trebuia să dețină nimic. Statul trebuie doar să impună biruri și să aștepte încasarea acestora de la populație. Iar în spatele ideii de progres și dezvoltare permanentă, Statul nu va încasa niciodată bani suficienți pentru realizarea proiectelor impuse. (…) Prin intermediul politicienilor, prin dorința acestora de îmbogățire și coruperea acestora, sunt aduse la îndeplinire măsuri ce aduc beneficii doar elitei mondiale și nicidecum populației. Oamenii sunt mințiți cu promisiuni imposibil de îndeplinit și încurajați să consume tot mai mult, alimentandu-li-se ideea că pot obține tot ce-și doresc, ajutându-i practic să cheltuie mai mult decât pot produce. Scopul final este că omul să fie transformat în sclav”, a adăugat el.
Analizând ce s-a întâmplat în România ultimilor 30 de ani, Orlando Culea susţine că “ajungem la concluzia că, clasa politică apărută după 1989 a încurajat prin acțiunile sale dezvoltarea unei societăți bazată pe consum”.
“Prin acțiuni concertate împotriva interesului național, au cedat toate resursele și bogățiile României în mâna marilor corporații, fără că România să beneficieze de nimic.
Totul concomitent cu distrugerea sistematică a tuturor valorilor și tradițiilor românești. Clasa politică a ultimilor 30 de ani, a transformat România într-o colonie, iar poporul român într-un popor de sclavi. Toate acestea au fost posibile prin manipulare, corupție și nu în ultimul rând trădare. Da. Trădare, pentru că interesul național a fost cu desăvârșire ignorat. Pentru că interesul național nu înseamnă interesul unui grup restrâns de persoane ci, înseamnă interesul întregului popor, al tuturor românilor. Actuala clasa politică nu a înțeles că activitatea să ar trebui să fie un sacrificiu, nu un privilegiu. Pentru că principalul scop al clasei politice fidelă țării sale, este întărirea Statului. (…) Având în vedere că anul 2020 este an electoral, avem ocazia istorică de a interveni în mod democratic și pașnic pentru schimbarea lucrurilor în bine. Propagandă fricii instituită de entitățile globaliste și sădită în mintea oamenilor prin intermediul guvernelor naționale, trebuie să înceteze. Trebuie să reacționăm înainte că drepturile câștigate de-a lungul secolelor să ne fie luate sub pretextul grijei față de noi. Sclavia instituită la nivel mondial de circa 200 de ani, poate fi eradicta. Oamenii trebuie să trăiască liberi, fără cipuri sau vaccinuri, sub pretextul eradicarii corupției, a terorismului sau a unei pandemii”, spune Orlando Culea.
Ce putem face noi, cum putem interveni?, adaugă acesta.
“În primul rând prin eliminarea actualei clase politice, prin vot democratic și înlocuirea acesteia cu oameni noi. Avem alternative și sunt partide noi, care pot readuce României faima și renumele de odinioară. Doctrinele naționale sunt tot mai actuale, în contextual geo-politic prezent(vezi cazul Poloniei și al Ungariei).
Schimbarea se impune cu atât mai mult, cu cât cei aflați la putere în ultimii 30 de ani au eșuat că și clasa politică, servind exclusiv interese străine în detrimentul interesului național. Vrem o clasa politică pentru care să primeze interesul național, iar românii să fie stăpâni în țară lor! Mi s-a spus că sunt naționalist. Dacă a fi naționalist înseamnă să pui deasupra interesului personal, interesul țării tale și să vrei că tu și poporul să va decideți singuri soarta, atunci da, sunt naționalist! Și vreau că românii să își aleagă singuri calea și să își scrie singuri istoria. Pentru că altfel, urmașii noștri vor fi sclavi în țară lor, iar blestemele lor ne vor urmări chiar și pe lumea cealaltă. Doar luând atitudine și începând schimbarea putem face un pas către oprirea globalizării și a subjugării noastre că specie”, a conchis liderul ADER.