În urma unor analize amănunțite, s-a descoperit faptul că unul dintre produsele puse la vânzare de către hypermarketul LIDL poate pune în pericol sănătatea oamenilor, scrie gandul.ro.
Astfel, LIDL a hotărât să retragă de la vânzare un produs foarte căutat de către români, din cauza infestării cu Salmonella. Este vorba despre produsul „Semințe de susan”, produs de Belbake.
„Lidl Romania recheamă preventiv produsul „Belbake Semințe de susan 200g“ cu termenul de valabilitate 18.03.2023, lot 304-2216111. În urma unei analize efectuate, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenul de valabilitate menționat mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume.”, se arată într-o declarație a ANSVSA.
Simptomele pe care le dă consumul alimentelor infestate cu Salmonella
Conform declarațiilor făcute de FSAI, Salmonella se va manifesta destul de repede, persoanele care au consumat produse contaminate cu această bacterie urmând să se simtă rău după 12-26 de ore. Printre cele mai întâlnite simptome ale acestei bacterii se numără diareea, febra, cefaleea și crampele abdominale. Cei mai afectați vor fi întotdeauna cei cu un sistem imunitar scăzut și anume bătrânii și bebelușii.
„Deși consumul produselor contaminate nu prezintă un risc acut pentru sănătate, există un risc crescut dacă există un consum continuu de oxid de etilenă în alimentele contaminate pe o perioadă lungă de timp”, susține FSAI.