Lidl lansează prima colecție de haine sustenabile pentru femei, sub marca proprie Esmara

Lidl lansează prima colecție de haine sustenabile pentru femei, disponibilă în ediție limitată, sub marca proprie Lidl, Esmara.

Colecția Esmara x GLAMOUR demonstrează că moda sustenabilă poate fi accesibilă, oferind o varietate de articole vestimentare potrivite atât pentru activitățile zilnice, cât și pentru ocaziile speciale.

În plus, articolele vestimentare sunt certificate ca textile organice și naturale, în conformitate cu Global Organic Textile Standard (GOTS). Colecția capsulă va fi disponibilă începând cu 4 octombrie în toate magazinele Lidl din România.

De la rochii tricotate (49,99 lei) și cămăși clasice (39,99 lei), până la tricouri din 100% bumbac organic (19,99 lei), bluze din molton (49,99 lei), jeggins modelatori (39,99 lei) și jeans skinny fit din 98% bumbac organic (59,99 lei), colecția include piese vestimentare care se aliniază celor mai noi tendințe, la un preț accesibil. Inspirat din natură și disponibil în nuanțe neutre, fiecare articol este conceput astfel încât să poată fi ușor de integrat în orice ținută și în orice garderobă de toamnă. În plus, noua colecție este certificată GOTS și realizată cu fibre de viscoză Lenzingb™ EcoVero ™.

Materiale sustenabile în prima colecție Esmara x GLAMOUR

Certificarea GOTS atestă fabricarea responsabilă a materialelor textile, atât din punct de vedere social, cât și ecologic pe întregul lanț de aprovizionare, fără a utiliza substanțe nocive.

Astfel, Lidl a obținut materiile prime din surse de încredere, oferind o atenție deosebită către conservarea resurselor.

Pentru producerea fibrelor de viscoză Lenzing ™ EcoVero ™ s-a folosit lemn care provine din păduri sau plantații gestionate în mod sustenabil, iar fibrele au fost produse în conformitate cu standardele etichetei ecologice europene.

Cu noua colecție capsulă Lidl își extinde gama de produse sustenabile și le oferă clienților posibilitatea de a face alegeri responsabile la cumpărături.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati