Liliana Popescu-Bîrlan, profesoară la SNSPA, e noua șefă a Institutului Diplomatic Român

Liliana Popescu-Bîrlan, profesoară la SNSPA și fostă directoare în Ministerul de Externe, este noul director general al Institutului Diplomatic Român (IDR) începând cu 1 august, potrivit unui comunicat al MAE. Ea preia funcția de la Nicolae Manea, director interimar al instituției.

Numirea în funcție a fost făcută de ministrul Bogdan Aurescu.

Liliana Popescu-Bîrlan este profesor universitar în cadrul Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative – SNSPA, unde predă Politică Externă și Diplomație, Teoria Relațiilor și Organizațiilor Internaționale, Rusia și vecinătatea estică a UE și Mindful Research in Political Sciences.

Ea este absolventă a Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității din București. În perioada 1991-1996, și-a continuat studiile la Universitatea din Manchester, obținând titlul de doctor (1996) cu teza Individual Freedom and Political Manipulation.

În perioada 1998 – 1999, doamna Popescu-Bîrlan a fost consilier al ministrului afacerilor externe Andrei Pleșu şi director al Direcției de Planificare Politică din minister.

Ea este co-fondatoare şi editor-șef al revistei academice româneşti bianuale în limba engleză The Romanian Journal of Society and Politics.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati