Linia de cale ferată dintre Gara de Nord şi Otopeni intră în reabilitare, anunță Drulă

CFR SA va demara din 15 septembrie un program de reabilitare a liniei de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a anunțat, marţi, ministrul demisionar al Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Am făcut cu compania de cale ferată (CFR SA, administratorul de infrastructură – n. r.) un program în care vor repara şi linia (între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni – n. r.). Linia nu e comodă, adică trenul se zgâlţâie destul de tare, are 100 de km/h, dar este în parametrii tehnici.”, a declarat Cătălin Drulă.

„Vor începe din 15 septembrie un program de reabilitare pe închideri de noapte – întâi vor înlocui elemente -, iar apoi pe închideri mai lungi de noapte cu deviere prin ramificaţia Buciumeni vor face reparaţii capitale. Programul de reabilitare va fi cu şină sudată continuă, adică felul acesta de şină care nu mai are restricţii la căldură…ne-am gândit şi la asta”, a precizat el.

Drulă a subliniat că linia de tren care face legătura între Gara de Nord şi aeroportul Otopeni „a crescut extraordinar”.

„(…) Am ajuns, cred, la zi undeva în zona de 700 de mii de pasageri anualizat pentru această linie. 600 – 700 mii de pasageri anualizat faţă de traficul săptămânii trecute pe linia de aeroport. Trenurile sunt folosite, deservesc şi zona periurbană cu opriri la Otopeni şi la Mogoşoaia. Ăsta este modelul pe care trebuie să îl promovăm”, a adăugat Cătălin Drulă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati