Linia STB 425 funcționează pe un traseu modificat

Începȃnd de joi, linia metropolitană 425 funcționează pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Ordoreanu (DC 125)/Str. Unirii, pe Şos. Ordoreanu pȃnă la intersecţia acesteia cu Str. Digului, pentru a permite executarea unor lucrări la reţeaua publică de alimentare cu apă şi de canalizare de pe străzile Unirii şi Tudor Vladimirescu din localitatea Ordoreanu.

Astfel, pe sensul spre „Ghencea”, autobuzele liniei 425 vor circula pe următorul traseu: terminal „Ordoreanu”, DC 125 (Şos. Ordoreanu), DJ 401A, Clinceni, (Str. Principală, Str. Răsăritului, Str. Sabarului, Str. Ciocârliei), Olteni, DC 122 (Sat Olteni – Str. Ciorogârlei, Str. Puţul Olteni), DJ 602, Domneşti, (Şos. Tudor Vladimirescu), Prelungirea Ghencea, Bd. Ghencea, terminal „Ghencea”.

Pe sensul spre „Ordoreanu”, autobuzele liniei 425 vor circula pe următorul traseu: terminal „Ghencea”, Bd. Ghencea, Prelungirea Ghencea, DJ 602, Domneşti, (Şos. Tudor Vladimirescu), Olteni, DC 122 (Sat Olteni – Str. Puţul Olteni, Str. Ciorogârlei), DJ 401A, Clinceni, (Str. Ciocârliei, Str. Sabarului, Str. Răsăritului, Str. Principală), DC 125, Ordoreanu, (Şos. Ordoreanu), terminal „Ordoreanu”.

Ȋn perioada executării lucrărilor, staţiile de autobuz „Biserica” (situată pe Str. Bisericii) și „Tudor Vladimirescu” (situată pe Str. T. Vladimirescu), de pe sensul de mers spre capătul de linie „Ordoreanu”, precum și stația capăt de linie „Ordoreanu”, vor fi reamplasate pe Şos. Ordoreanu (DC 125), astfel:

  • staţia „Biserica” va funcționa după intersecţia cu Str. Unirii;
  • staţia „Tudor Vladimirescu” va funcționa ȋnainte de intersecţia cu Str. Tudor Vladimirescu;
  • staţia „Ordoreanu” (urcare/coborâre) va funcționa la intersecţia cu Str. Digului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati