Liniile de tramvai 40 și 55 se modernizează

Societatea de Transport București STB SA anunță că a realizat studiile de fezabilitate care au stat la baza aprobării proiectelor de modernizare a liniilor 40 și 55 în ședința Consiliului General al Municipiului București din 28 aprilie. În total, lucrările vizează 19,9 km cale dublă de rulare (1,9 kmcd linia 55, 9,5 kmcd reprezintă traseul de bază al liniei 40 la care se adaugă traseele de acces și retragere ale liniei 40, adică încă 8,5 kmcd).

Astfel, pentru linia 40, este vizată refacerea căii de rulare pe Bulevardul Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918 (tronsonul dintre FAUR și Bulevardul Basarabia), Bulevardul Basarabia, Calea Călărașilor, Bulevardul Corneliu Coposu și terminalul de la Complex Titan.

De asemenea, se vor moderniza și traseele de acces (Bulevardul Theodor Pallady, între Bulevardul 1 Decembrie și Bulevardul Nicolae Grigorescu, Bulevardul Camil Ressu, Calea Dudești – de la intersecția cu Bulevardul Mihai Bravu până la depoul Dudești) și retragere (Strada Ziduri Moși, Șoseaua Pantelimon – de la Strada Ion Heliade Rădulescu până la Bulevardul Ferdinand, Bulevardul Ferdinand – de la intersecția cu Șoseaua Pantelimon până la Bulevardul Mihai Bravu, Calea Dudești – de la depoul Dudești, până la intersecția cu Calea Vitan, Calea Vitan, Bulevardul Octavian Goga până la intersecția cu Strada Nerva Traian, Strada Nerva Traian, Bulevardul Gheorge Șincai, Calea Șerban Vodă până la intersecția cu Șoseaua Viilor).

Sunt vizate tronsoanele cu linii vechi pentru tramvaiul 55

Pentru linia 55, sunt vizate tronsoanele rămase cu linii vechi, tronsonul Iancului – Pantelimon fiind deja modernizat. Este vorba de Bulevardul Pache Protopopescu și Strada Traian, fiind inclus în proiect și tronsonul dintre Strada Traian și Bulevardul Ferdinand I, în zona intersecției de la Foișorul de Foc. Proiectul prevede și modernizarea rețelei de troleibuz în zonele respective prin înlocuirea mai multor schimbătoare și elemente ale rețelei care limitau viteza de circulație, ceea ce va duce la creșterea eficienței circulației troleibuzelor din zonă.

Pe trasee vor intra noile tramvaie

Pe aceste trasee, STB SA va circula cu noile tramvaie care vor intra etapizat în circulație începând cu luna august 2022.

În total, lucrările vizează 19,9 km cale dublă de rulare (1,9 kmcd linia 55, 9,5 kmcd reprezintă traseul de bază al liniei 40 la care se adaugă traseele de acces și retragere ale liniei 40, adică încă 8,5 kmcd).

În plus față de modernizarea căii de rulare (care include și peroanele și linia aeriană de contact), se vor moderniza echipamentele electrice din substațiile de tracțiune electrică Titan, Policolor, Nicolae Grigorescu, Traian, Șerban Vodă, precum și cablurile de curent continuu (cu exceptia substației Șerban Vodă).

Valoarea totală estimată a modernizărilor pe cele două proiecte este de 1,202 miliarde lei cu TVA (linia 40 – 1,091 miliarde lei cu TVA și linia 55 – 0,111 miliarde lei cu TVA).

Urmează ca municipalitatea să identifice finanțarea, surse posibile fiind prin Programul Operațional Regional 2014-2020 sau PNRR.

Potrivit STB, odată cu finalizarea lucrărilor și intrarea în noul grafic de circulație, se vor obține o serie de beneficii, printre care:

  • Reducerea emisiilor poluante cu până la 141 tone CO2 anual
  • Creșterea fluxului de călători cu aproximativ 56% (linia 55) și 18,97% (linia 40)
  • Reducerea timpilor de așteptare în medie cu 70%
  • Deservirea traseelor de un parc de 20 tramvaie din lotul celor 100 de tramvaie noi
  • Reducerea la minimum a zgomotului și a vibrațiilor produse de rularea vehiculelor
Noile tramvaie vor putea circula cu viteza maximă legală de 50 km/h, asigurând astfel obținerea parametrilor de eficiență ai celor două linii, o mare parte din trasee urmând să fie delimitate de traficul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati