Regulile sanitare rămân în vigoare chiar dacă numărul infectărilor a intrat pe o pantă descendentă, transmite Grupul de Comunicare Strategică într-un comunicat. Astfel, petrecerile private, deplasarea în grupuri mai mari de 6 persoane sau ieșitul din casă după ora 23.00 sunt în continuare interzise.
De la aproximativ 60.000 de persoane nou infectate într-o săptămână, în urmă cu o lună, săptămâna trecută au fost înregistrate sub 35.000 de cazuri.
GCS transmite că menținerea evoluției descendente se poate face doar respectând regulile sanitare, care rămân în vigoare și în perioada sărbătorilor de iarnă:
- Este interzisă deplasarea persoanelor în grupuri formate din mai mult de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie;
- Este interzisă organizarea și participarea la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);
- Este interzisă deplasarea cetățenilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 pe întreg teritoriul țării, cu excepția situațiilor motivate prevăzute de legislație, iar în localitățile aflate în carantină circulația persoanelor este permisă cu restricțiile stabilite de comitetele locale pentru situații de urgență;
- Portul măștii de protecție este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise.