NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Lista școlilor cu ore suspendate vineri sau luni, în București, pentru organizarea alegerilor prezidențiale

Nouă școli din București își suspendă cursurile vineri sau luni, pentru organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Inspectoratul Școlar al Municipiului București, potrivit EduPedu.ro.

Cele nouă unități de învățământ au, însă, particularități în decizia de suspendare a cursurilor, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISMB, care a exemplificat cu situația de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga, care își suspendă luni, 25.11.2019, cursurile doar pentru 4 clase din învățământul primar.

“Informarea referitoare la scurtarea programului de lucru sau la suspendarea cursurilor arată așa: 9 unități de învățământ din 418 își suspendă cursurile. Liceul Teoretic Nicolae Iorga, sector 1, își suspendă în data de 25.11.2019 cursurile pentru patru clase din învățământul primar”, a anunțat Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Oficialul a precizat că “suspendarea cursurilor nu înseamnă, pentru cele 9 unități de învățământ, că elevii nu vor face deloc ore acolo vineri și luni. Cele 9 unități de învățământ au particularitatea lor. Ceea ce trebuie adăugat este faptul că toate aceste 9 unități vor recupera orele, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație al școlii, însemnând potrivit unui program stabilit de ei și comunicat elevilor si familiilor”.

Lista celor 9 școli din București care își suspendă cursurile, pentru organizarea alegerilor prezidențiale:

  • Colegiul Național de Muzică George Enescu – elevii au ore și sâmbătă și acelea se suspendă
  • Liceul Teoretic Nicolae Iorga – suspendă cursurile în data de 25.11.2019, pentru patru clase din învățământul primar
  • Școala Gimnazială Herăstrău
  • Școala Gimnazială Nicolae Titulescu
  • Școala Gimnazială nr. 7
  • Școala Gimnazială nr. 179
  • Școala Gimnazială nr. 184
  • Liceul Teoretic Waldorf
  • Școala Gimnaziala nr. 156

Pe lângă cele 9 școli care vor avea cursurile suspendate pentru organizarea alegerilor, “un număr de 92 de unități de învățământ își scurtează programul de lucru, însemnând perioada orelor și a pauzelor, fără a fi nevoie aici de recuperare”, a declarat Manea.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati