Mai multe zboruri ale companiei Wizz Air, către și dinspre România, au fost anulate, astăzi, din cauza vremii nefavorabile în Europa.
„Ninsorile abundente și ceața au afectat transporturile în Regatul Unit, duminică, ceea ce a dus la întreruperi majore ale transportului public de la sol, precum și în rândul tuturor companiilor aeriene care zboară în și dinspre Marea Britanie, transmite Wizz Air într-un comunicat de presă.
Întreruperea transportului public local de la sol a împiedicat personalul aeroportului (de exemplu, agenți de control de securitate, agenți de handling la sol, personal de dezghețare a aeronavelor) să ajungă la locul de muncă, în timp ce peste 10 centimetri de zăpadă s-au acumulat pe piste și alte părți ale aeroporturilor, împiedicând companiile aeriene să decoleze sau să aterizeze pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie.
Wizz Air a fost, de asemenea, afectată de aceste circumstanțe neașteptate și a fost nevoită să anuleze sau să amâne cu mult unele dintre zborurile sale către și dinspre aeroporturile Londra Luton și Londra Gatwick.
„Echipele Wizz Air lucrează continuu pentru a restabili operațiunile normale, însă în această etapă există o serie de factori aflați în afara controlului companiei aeriene”, arată sursa citată.
Lista zborurilor anulate de WizzAir din cauza vremii nefavorabile
Wizz Air și-a informat pasagerii care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicația sa pentru mobil despre situația actuală și despre opțiunile de a-și rezerva un alt zbor, în timp ce pasagerii care au rezervat bilete printr-un terț ar trebui să apeleze la acele companii pentru informații suplimentare.
”Compania aeriană lucrează continuu cu partenerii săi locali pentru a oferi cazare la hotel pasagerilor blocați, însă Wizz Air avertizează că, din cauza zecilor de mii de pasageri blocați pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie, găsirea unei opțiuni adecvate de cazare ar putea dura mai mult decât este așteptat”, mai transmite Wizz Air.
Zboruri către și dinspre România afectate:
• W6 3504A de la Londra Luton la Timișoara din 11.12.2022 – amânat pentru 12.12.2022
• W6 3304A de la Londra Luton la Cluj-Napoca din 11.12.2022 – amânat pentru 12.12.2022
• W6 3907 de la Bacău la Roma Fiumicino din 11.12.2022 – anulat
• W6 3908 de la Roma Fiumicino la Bacău din 11.12.2022 – anulat
• W6 3031 de la București la Londra Gatwick din 11.12.2022 – anulat
• W6 3006 de la Londra Luton la București din 11.12.2022 – anulat
• W6 3032 de la Londra Gatwick la București 11.12.2022 – anulat
• W6 3761 de la Craiova la Bologna din 12.12.2022 – anulat
• W6 3762 de la Bologna la Craiova din 12.12.2022 – anulat
• W6 3545 de la Timișoara la Karlsruhe/Baden-Baden din 12.12.2022 – anulat
• W6 3546 de la Karlsruhe/Baden-Baden la Timișoara din 12.12.2022 – anulat
• W6 3381 de la Cluj-Napoca la Milano Bergamo din 12.12.2022 – anulat
• W6 3382 de la Milano Bergamo la Cluj-Napoca din 12.12.2022 – anulat
• W6 3606 de la Londra Luton la Suceava din 12.12.2022 – anulat
• W6 3605 de la Suceava la Londra Luton din 12.12.2022 – anulat
• W6 3931 de la Bacău la Bruxelles Charleroi din 12.12.2022 – anulat
• W6 3932 de la Bruxelles Charleroi la Bacău din 12.12.2022 – anulat
• W6 3763 de la Craiova la Madrid din 12.12.2022 – anulat
• W6 3764 de la Madrid la Craiova din 12.12.2022 – anulat
• W6 3992A de la Londra Luton la Craiova din 12.12.2022 – anulat
• W6 3521 de la Timișoara la Paris Beauvais din 12.12.2022 – anulat
• W6 3522 de la Paris Beauvais la Timișoara din 12.12.2022 – anulat.