Litoralul pentru toţi: Tarife cu până la 70% mai mici de la 1 septembrie

Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, ca urmare a lansării programului „Litoralul pentru toţi”, au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Preţuri începând de la 36 de lei pe noapte

Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

„Litoralul pentru toţi” se derulează în perioada 1 – 30 septembrie.

Până în prezent, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte.

”Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri”, scrie Agerpres.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Cel mai ieftin pachet, pentru două persoane, 72 lei/noapte, în Saturn

Cel mai ieftin pachet prin Programul „Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati