Loc de joacă modern şi atractiv la Ambulatoriul integrat al Spitalului clinic de copii Dr. Victor Gomoiu

Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” (str. Prieteniei nr. 2, sector 3, Bucureşti) dispune de un loc de joacă modern şi atractiv, special amenajat pentru micuţii pacienţi care se prezintă la consultaţii.

  • Primarul General, Gabriela Firea, a vizitat unitatea medicală, inclusiv bucătăria nouă şi biberoneria, dotate recent cu echipamente moderne specifice, a informat vineri un comunicat al PMB.

„Acest spaţiu a fost gândit pentru a le uşura celor mici perioada de spitalizare. Pacienţii copii au nevoie de o mai mare atenţie din partea noastră, a tuturor, şi trebuie încurajaţi.

firea vizita spital gomoiuValoarea totală a investiţiei realizată de Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, pentru locul de joacă se ridică la aproape 35.000 euro, ce face parte dintr-un proiect amplu deblocat în anul 2016.

Unul dintre cele mai importante rezultate este faptul că rata de redirecţionare spre alte unităţi medicale a scăzut de la 3.000 la 0 – dacă înainte de aceste lucrări apăreau situaţii în care pacienţii nu puteau fi trataţi pe motivul lipsei de echipamente adecvate, în ultimii doi ani nu au mai existat astfel de cazuri, dotările asigurate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, fiind de ultimă generaţie. Spitalul are acum 11 specializări, iar timpul de diagnosticare a scăzut cu până la 50%”, a declarat Gabriela Firea, citată de comunicat.

loc de joaca firea spital dr gomoiuLocul de joacă este un mini-părculeţ, un loc de relaxare pentru cei mici, prevăzut cu: foişor cu acoperiş, foişor fără acoperiş, trei tobogane, două de 2,5 metri lungime şi unul de 1,5 metri lungime, un carusel cu băncuţe şi platformă, balansoar, figurină pe arc, leagăn cu două scaune şi opt bănci.

Amenajat cu pavele de cauciuc, spaţiul de joacă a fost gândit în aşa fel încât şi copiii cu nevoi speciale să fie în siguranţă. Mai mult, pentru aceştia există o zonă de joacă dedicată, în care se regăsesc dotări adecvate copiilor cu nevoi speciale: carusel pentru copii, leagăn şi ansamblu de joacă.

firea spital renovat pentru copii gomoiuPereţii interiori au fost decoraţi cu scene din poveşti pentru copii, animăluţe sau desene animate, printr-o colaborare cu 4 fundaţii (Fundaţia ANOUK, Fundaţia STVROS NIARCHOS, Fundaţia ARPE şi Fundaţia Inocenţi Bucureşti).

Picturile îi bucură pe cei mici, le fac perioada de spitalizare mai plăcută şi atmosfera generală mai primitoare.

Ambulatoriul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” a fost reabilitat şi modernizat, cu finanţare europeană, lucrările fiind finalizate în anul 2017. Valoarea finală a proiectului a fost de peste 1,6 milioane euro, din care 1,5 milioane euro din fonduri nerambursabile şi cofinanţare de la bugetul local de aproximativ 133.000 euro. Unitatea a avut aproximativ 26.000 de pacienţi în ultimii doi ani, iar cazurile de redirecţionare motivate de lipsa dotărilor specifice au scăzut la 0.

firea bucatarie spital gomoiu copii”Spitalul clinic de copii Dr. Victor Gomoiu este singurul spital de copii din București construit de la zero, un proiect pe care l-am găsit blocat, – un santier inchis -, și pentru care am identificat soluții de a fi reluata si finalizata constructia.”, a precizat primarul Capitalei Gabriela Firea pe facebook.

Principalele rezultate estimate ale proiectului de reabilitare a Ambulatoriului integrat vizează creşterea cu 50% a numărului pacienţilor trataţi anual, de la 19.580 la 29.370 pacienţi.

În ambulatoriul Gomoiu lucrează 12 medici şi 13 asistente. Unitatea, în suprafaţă de 1.180 mp, dispune de 11 specializări: Dermatologie, Pediatrie Generală, Kinetoterapie, ORL, Oftalmologie, Endocrinologie, Ginecologie pediatrică, Neuropsihiatrie, Neurologie, Ortopedie, Alergologie. În plus, în cadrul acestui spaţiu, există şi cabinete medicale cu alte specializări: Psihologie, Logopedie, Laborator Explorări Funcţionale cu asistent şi cabinet Computer Tomograf.

Investiţiile fac parte din Strategia municipală în domeniul sănătăţii realizată în actualul mandat – pentru a creşte calitatea actului medical, accesul populaţiei la teste şi terapii moderne şi nivel de educaţie al acesteia în domeniu.

ambulanta spital de copii gomoiuPrimăria Capitalei continuă să realizeze, prin ASSMB, investiţii în cele 19 spitale, în domeniul medicinei şcolare, prin proiecte de sănătate dedicate bucureştenilor şi prin campanii de informare/conştientizare.

Până în anul 2011 în clădirea Ambulatoriului funcţiona Secţia de Recuperare Neuropsihomotorie a Spitalului Clinic de Copii „Dr.Victor Gomoiu”. Clădirea realizată în 1965 era într-o stare avansată de degradare.

În anul 2011, Primăria Municipiului Bucureşti a implementat un proiect cu fonduri din Programul Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea finală a proiectului a fost de peste 1,6 milioane euro, din care 1,5 milioane euro din fonduri nerambursabile şi cofinanţare de la bugetul local de aproximativ 133.000 euro.

O parte dintre lucrările de reabilitare s-au desfăşurat până la finalul anului 2015, fiind ulterior sistate întrucât proiectul tehnic avea lipsuri majore, care împiedicau funcţionarea: nu conţinea branşamentele pentru curent, precum şi alte amenajări funcţionale esenţiale. Sistarea lucrărilor punea în pericol inclusiv finanţarea din fonduri europene.

Lucrările au fost reluate ca urmare a iniţiativei Primarului General, Gabriela Firea, în septembrie 2016 şi finalizate în martie 2017.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati