Locuitorii din alte 27 de localități se pot pensiona mai devreme pentru că au trăit în zone poluate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă, fiind introduse încă 27 de localităţi, printre care Bacău, Oneşti, Năvodari, Baraolt, Târgovişte şi Titu.

S-au înregistrat 243 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi o abţinere, potrivit pressonline.ro.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alineatului 5 al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.

Potrivit actului normativ, este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Sunt vizaţi de propunerea legislativă locuitorii din:

* Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele;

* Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba;

* Băiţa din judeţul Bihor;

* Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău;

* Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud;

* Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov;

* Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin;

* Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj;

* Năvodari din judeţul Constanţa;

* Baraolt din judeţul Covasna;

* Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa;

* Galaţi din judeţul Galaţi;

* Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj;

* Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuţ, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara;

* Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa:

* Săvineşti din judeţul Neamţ;

* Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova;

* Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava;

* Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş;

* Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea;

* Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.

Camera Deputaţilor este for decizional

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati