Locuitorii din Sectorul 4 vor plăti dublu ca până acum pentru ridicarea gunoiului

La aproximativ două luni de când Primăria Sectorului 4 a semnat contractul cu „cântec“ de 60 de milioane de euro cu United Waste Solutions (fosta Rosal Grup), taxa pentru ridicarea și sortarea gunoiului s-a dublat pentru locuitorii sectorului. Pentru persoanele juridice (firme, asociații, fundații, federații) cu sediul în sectorul condus de Daniel Băluță s-a schimbat cu totul modalitatea de plată a taxei, urmând să plătească o sumă fixă pentru fiecare metru cub de gunoi ridicat și sortat. Modificările intră în vigoare de la 1 ianuarie.  

Mai exact, dacă până acum cetățenii care au reședința sau domiciliul în Sectorul 4 plăteau lunar 10,4 lei/lună/persoană, de la 1 ianuarie 2024 vor plăti 21,3 lei/lună/persoană cu tot cu TVA.

Până acum, companiile, asociațiile și orice alt tip de persoană juridică cu sediul în Sectorul 4 plăteau aproximativ 40 de lei pe lună pentru ridicarea gunoiului, de acum vor plăti 278,02 lei/mc cu tot cu TVA.

Un contract cu „cântec“

Contractul pentru gestiunea deșeurilor de pe raza sectorului a fost atribuit în luna octombrie 2023. Anunțul conține puține detalii, deși suma care urmează să ajungă în conturile companiei câștigătoare ajunge la aproape 60 de milioane de euro. Contractul a fost acordat firmei United Waste Solutions, fosta companie de salubritate Rosal Grup, parte din dosarul penal în care figurează și Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

Reporterii Captura.ro au arătat în 2022 că Marian Goleac, un apropiat al primarului Daniel Băluță, s-a întâlnit cu directorul Rosal, Bogdan Niculescu, după ce licitația pentru gestiunea deșeurilor a fost lansată. La scurt timp după dezvăluiri, licitația a fost anulată pe motiv că trebuie să fie refăcut conform ultimelor modificări legislative.

Deși contractul cu fosta Rosal Grup a fost semnat încă de pe 18 octombrie, Primăria Sectorului 4 a urcat anunțul de atribuire în Sistemul Electronic de Achiziții Publice abia pe 9 noiembrie.

Conform acestuia, firma de salubitate urmează să se ocupe de:

  • Colectarea gunoiului menajer
  • Transportul de deșeuri menajere
  • Curățarea și măturarea străzilor
  • Deszăpezirea străzilor

sursa: Buletin de Bucuresti

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati