Locuitorii oraşului Popeşti-Leordeni, terorizaţi de mirosuri greu de suportat. Garda de Mediu a înregistrat în doar câteva zile aproape 400 de sesizări

De aproximativ o săptămână, locuitorii oraşului Popeşti-Leordeni din judeţul Ilfov se plâng că odată cu lăsarea serii, aerul devine irespirabil din cauza mirosurilor pestilentiale. Mirosul este resimțit și de locuitorii din cartierele sudice ale Capitalei. Un locuitor din cartierul Berceni a declarat pentru G4 că nu este pentru prima dată când se simte acest miros. În unele nopți se întâmplă acest lucru sau dimineața devreme, dar în ultima perioadă a devenit mai frecvent, relatează G4Media.ro.

Acesta este si motivul pentru care in ultimele zile, cei afectaţi au făcut nu mai puţin de 398 de sesizări către Garda de Mediu Ilfov pentru a reclama disconfortul olfactiv. 398 de sesizări din 405 câte au fost înregistrate de-a lungul unei luni întregi.

„Odată cu lăsarea serii, de obicei cam după ora 21.00, vine un miros puternic de sulf, de groapă de gunoi, de vidanjă, nici nu ştiu cum să îl descriu. Efectiv suntem nevoiţi să închidem ferestrele pentru că altfel nu putem respira.”, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre locuitorii oraşului Popeşti-Leordeni.

Reprezentantii primăriei cred ca mirosul pestilenţial vine dintr-o sursa controlată deoarece acesta se face simţit doar în anumite intervale de timp.

„Ideea este că după ora 21.00, în fiecare noapte, suntem loviţi pe zona asta de un miros de care, nici noi nu suntem în cunoştinţă de cauză, de unde ar putea proveni. Ca şi măsuri, am luat legătura cu cei de la Garda Naţională de Mediu, am luat legătura cu toate autorităţile competente. Încercăm să ne dăm seama. Aşteptăm cu mare interes rezultatul analizelor.”, a declarat pentru TVR, Alin Todireanu, city manager, Popeşti-Leordeni.

Pentru a afla care este sursa poluării, Garda de Mediu a montat trei echipamente pentru monitorizarea calităţii aerului, în special, pentru măsurarea hidrogenului sulfurat. (FOTO)

„În momentul de faţă, aşteptăm rezultatul acestor măsurători pentru a vedea unde avem depăşiri şi la ce poluanţi.”, a declarat Aurelian Păduraru, Comisar General, Garda Naţională de Mediu.

Rezultatele ar urma să fie comunicate în următoarele zile. Potrivit Gărzii de Mediu Ilfov, aceasta a făcut mai multe controale la obiectivele industriale din proximitatea zonei reclamate. Printre acestea se numara: platforma IMGB, depozitul de deşeuri Vidra, fostul depozit de deşeuri Glina, staţia de epurare Glina şi halele de depozitare Splaiul Unirii-Galaxy.

Garda de Mediu Ilfov ţine să precizeze că doar în urma controlului desfăşurat la Depozitul de deşeuri menajere şi asimilabile Vidra, administrat de SC ECOSUD SA, pentru mai multe neconformităţi constatate, a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 100.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati