Locuitorii sectorului 2 pot beneficia de servicii de recuperare medicală şi tratamente stomatologice gratuite – Care sunt centrele unde vă puteţi adresa

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 şi Fundaţia „Misericors – Trup pentru Suflet” au încheiat o colaborare care prevede acordarea, cu titlu gratuit, de servicii de recuperare medicală şi tratamente stomatologice persoanelor cu deficienţe locomotorii şi neuromotorii aflate în evidenţa D.G.A.S.P.C. Sector 2.

  • Graţie acestei colaborări, aproximativ 200 de persoane cu deficienţe locomotorii şi neuromotorii din sistemul de protecţie al D.G.A.S.P.C. Sector 2 vor avea parte de îngrijire adecvată prin metode moderne şi eficiente de tratament în centre de recuperare dotate cu aparatură de înaltă performanţă, a informat un comunicat al Primăriei sectorului 2.

Serviciile de recuperare medicală şi tratamentele stomatologice gratuite se vor acorda la sediul policlinicii sociale Baba Novac din str. Dristorului, nr. 81 – 88, sector 3, Bucureşti, la sediul Centrului Medical Premium Wellness din str. Dumitru Brumărescu, nr. 1 – 3, Sector 4, Bucureşti, sau în centrele altor furnizori de servicii medicale partenere, propuse de Fundaţia „Misericors – Trup pentru Suflet”. Printre serviciile de recuperare medicală de care vor beneficia persoanele aflate în evidenţa DGASPC Sector 2 la  Centrul Medical Premium Wellness se numără servicii de  fizioterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, electroterapie, masaj terapeutic sau terapie ocupaţională.

Beneficiarii serviciilor vor avea parte, iniţial, de o evaluare făcută de specialiştii contractaţi de fundaţie, urmând ca, ulterior, să intre în programe de recuperare.

Fundaţia Misericors – Trup pentru suflet este o organizaţie non-profit formată dintr-un grup de oameni sensibili la suferinţa, nevoile şi limitările materiale ale semenilor noştri. Fundaţia este dedicată ajutării persoanelor cu dizabilităţi neuromotorii si locomotorii cărora posibilităţile materiale nu le permit accesul la tratament.

Colaborarea dintre DGASPC Sector 2 şi Fundaţia „Misericors – Trup pentru Suflet” se va derula pe parcursul unui an.

toader mihai„Parteneriatul încheiat cu Fundaţia „Misericors – Trup pentru Suflet” vine în completarea serviciilor oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, persoanelor cu dizabilităţi , prin intermediul centrelor specializate din subordine. Este un ajutor mai mult decât binevenit pentru cei suferinzi, cărora posibilităţile materiale nu le permit accesul la un tratament de calitate. DGASPC Sector 2, în calitate de instituţie publică furnizoare de servicii sociale, este deschisă parteneriatelor cu societatea civilă, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor cu handicap şi integrării lor în societate”, a declarat domnul Mihai Mugur Toader, primarul Sectorului 2.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati