Locuitorii Sectorului 5 al Capitalei, somați să-și îndepărteze țurțurii de pe clădiri

0
86
Pixabay

Poliția Locală Sector 5 a transmis somații către persoanele fizice și juridice din sector prin care se reamintește că acestea au obligația ca pe timp de iarnă să îndepărteze țurțurii de gheață.

Din dispoziția Primarului Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, Poliția Locală Sector 5 a transmis somații către persoanele fizice și juridice prin care se reamintește că acestea au obligația ca pe timp de iarnă să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului/ construcției, să curețe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă și gheața formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau își desfășoară activitatea, a sediilor de firme, curților și terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale.

În cazul imobilelor în care la parter funcționează societăți comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități pe timpul funcționării acestora.

Amenzi între 200 și 2.000 de lei pentru cei care nu respectă legea

Nerespectarea celor menționate mai sus constituie contravenție și se sancționează conform HCGMB nr. 120/2010 privind aprobarea normelor de salubritate și igienizare ale municipiului București, astfel:

  • pentru persoanele fizice cu amendă contravențională de la 200 lei la 500 lei;
  • pentru persoanele juridice cu amendă contravențională de la 500 lei la 2.000 lei.

De asemenea p rimarul Sectorului 5 face apel la spiritul civic al cetățenilor din sector și a transmis că Poliția Locală nu va aplica sancțiuni la prima abatere, ci va da avertismente. În cazul în care persoanele fizice și juridice nu vor respecta normele mai sus menționate nici după avertisment, se va recurge la amenzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.