Locul în care munceşte un deţinut de la Penitenciarul Jilava: „Am 35 de milioane. Mai am 8 luni până mă eliberez”

De ziua porţilor deschise, conducerea Penitenciarului Jilava din Bucureşti a vrut să arate că în închisoare nimeni nu are regim preferenţial.

Cei care stau în regim deschis au bucătărie, baie şi grădină şi pot merge la muncă în afara penitenciarului.

Florentin, deţinut: „M-am angajat ca şofer la fabrica de saltele. Am 35 de milioane. Eu mai am 8 luni până ma eliberez”.

„Când o să ies, o să fiu angajat direct”, a spus bărbatul pentru Observator, conform Antena 3 CNN.

Deţinuţii care au fost încarceraţi pentru trafic de droguri, dar sunt şi consumatori, au parte de consiliere terapeutică.

În Penitenciarul Jilava sunt peste 1.000 de deţinuţi în regim semideschis şi deschis.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati