Trenul Leon al Grupului Grampet devine Loft Train în minivacanţa de 1 Mai, o iniţiativă privată de transport ce va conecta direct Capitala cu nordul litoralului, menită să ofere o alternativă la traficul rutier aglomerat.
„Debutul sezonului estival aduce un flux intens de călătorii spre litoral, iar Autostrada Soarelui devine în fiecare an un punct critic, cu aglomeraţie, întârzieri şi stres pentru şoferi. Pentru a oferi o alternativă modernă şi sigură, Grampet Group transformă trenul Leon în Loft Train, redefinind experienţa de mobilitate feroviară spre litoralul românesc”, se arată într-un comunicat al companiei.
Leon, primul automotor de tip DMU construit în România în ultimii 80 de ani, revine pe şine ca soluţie rapidă şi confortabilă de transport.
- În perioada 30 aprilie – 3 mai 2026 acesta va opera pe ruta Bucureşti Băneasa – Capu Midia, oferind o nouă perspectivă asupra viitorului mobilităţii.
Loft Train este un proiect special, o platformă de energie, socializare şi libertate, unde vacanţa începe din momentul în care urci la bord.
Practic, cursa va pleca pe 30 aprilie din Gara Bucureşti Băneasa şi se va întoarce pe 3 mai din Capu Midia, asigurând o conexiune directă între Capitală şi nordul litoralului. Acest traseu permite ocolirea zonelor urbane congestionate şi a blocajelor frecvente din sudul litoralului, oferind o experienţă de deplasare predictibilă, sigură şi fluentă pentru clienţii Loft.
Proiectul readuce în utilizare, după mai bine de 30 de ani, linia feroviară secundară Dorobanţu – Năvodari – Capu Midia, valorificând un potenţial infrastructural neutilizat timp îndelungat. Reactivarea acestei rute oferă acces direct către nordul litoralului şi arată că liniile secundare pot deveni, cu soluţiile potrivite, răspunsuri viabile la provocările actuale de mobilitate.
„Trenul nostru Leon, un proiect 100% românesc, fabricat la Electroputere VFU Paşcani, este alegerea Loft pentru acest început de sezon estival. Un tren modern, pentru o generaţie care vrea mai mult confort şi mai multă siguranţă, fără trafic, fără stres şi fără compromisuri. Acest parteneriat este un exemplu al modului în care mobilitatea şi turismul pot fi conectate într-o experienţă unitară. Leon devine Loft Train pentru minivacanţa de 1 Mai, demonstrând că transportul feroviar poate fi o experienţă atractivă şi relevantă pentru noile generaţii de călători”, susţine preşedintele şi fondatorul Grampet Group, Gruia Stoica, citat în comunicat.
Dincolo de eficienţă, Loft Train propune o experienţă de călătorie deosebită, în care muzica, conversaţiile şi confortul creează contextul ideal de socializare şi relaxare, încă din drumul spre mare.
Durata călătoriei este de aproximativ 3 ore, reducând semnificativ timpul petrecut pe drum, la aproape jumătate faţă de alternativa cu maşina personală, în condiţiile specifice unui weekend aglomerat.
„Soluţia este cu atât mai eficientă cu cât, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au fost impuse restricţii de circulaţie pe autostrada Soarelui în această perioadă, aplicate în zona Nodului Rutier Drajna, din cauza lucrărilor de reparaţii la partea carosabilă. Închiderea temporară a unor bretele şi devierea traficului pe rute ocolitoare au adăugat timpi suplimentari de parcurs şi au amplificat disconfortul şoferilor. În acest context, Loft Train oferă o alternativă eficientă şi bine organizată, în care drumul către mare devine parte integrantă a experienţei de vacanţă, nu un obstacol în calea ei”, se menţionează în comunicat.
Iniţiativa confirmă potenţialul infrastructurii feroviare existente de a fi reactivată şi utilizată eficient, atunci când operatorii, industria şi administratorul reţelei colaborează într-un model coerent. Totodată, readucerea liniei în serviciul public sprijină integrarea oraşului Năvodari în reţeaua naţională de transport feroviar de călători şi susţine strategia de dezvoltare metropolitană a zonei Constanţa, care caută de ani soluţii de transport public competitive spre localităţile din nordul litoralului.
„Per ansamblu, această operaţiune evidenţiază rolul pe care secţiile feroviare secundare îl pot avea într-un sistem metropolitan modern, capabil să preia fluxuri semnificative de pasageri în perioade de vârf şi să reducă presiunea asupra drumurilor intens circulate. În acelaşi timp, confirmă potenţialul infrastructurii ‘uitate’ de a fi transformată în soluţii eficiente pentru nevoile reale de mobilitate şi pentru dezvoltarea economică locală”, subliniază reprezentanţii companiei.
În centrul proiectului Loft Train se află Leon, primul automotor de tip DMU produs în România după al Doilea Război Mondial. Fabricat de Electroputere VFU Paşcani, companie membră a Grampet Group, Leon, un simbol al revitalizării industriei feroviare româneşti, este expresia revenirii transportului feroviar în zona soluţiilor moderne, pragmatice şi adaptate realităţilor actuale de mobilitate.
Certificat CE, conform standardelor europene, Leon este soluţia optimă pentru liniile neelectrificate, infrastructură care alcătuieşte o parte semnificativă a reţelei feroviare din România şi din Europa Centrală şi de Est. Trenul oferă performanţă ridicată şi eficienţă din punct de vedere al consumului, fiind proiectat să funcţioneze inclusiv cu ulei vegetal hidrotratat (HVO) – un combustibil alternativ cu emisii reduse – ceea ce îl transformă într-o soluţie flexibilă şi responsabilă din perspectivă energetică şi de mediu.
De asemenea, Leon este un tren pregătit pentru viitor cu putere şi tehnologie de ultimă generaţie, conectat şi performant, cu design modern şi funcţional. Interiorul său este proiectat pentru confort şi siguranţă, cu spaţii generoase, finisaje moderne, zone multifuncţionale şi facilităţi adaptate atât călătoriilor leisure, cât şi mobilităţii cotidiene.
Leon este un tren construit nu doar pentru a circula, ci pentru a reface legătura dintre comunităţi, destinaţii şi oameni, redefinind experienţa călătoriei cu trenul în România, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres


