Loteria Română. Câți bani a obținut un bucureștean la categoria Joker

Loteria Română a anunțat că un bucureștean din Sectorul 5 a câștigat un premiu în valoare de 383 682,85 lei, cu un bilet ce a costat 42,5 lei.

Duminică, 6 iunie 2021, au avut loc extragerile la Loto 6 din 49, Joker, Loto 5 din 40, Noroc, Noroc Plus și Super Noroc. Reportul la Joker a ajuns la un nivel record și încă își așteaptă potențialul câștigător la categoria I, care va deveni multimilionar în euro.

Loteria Română a anunțat că, deși norocul a fost zgârcit, totuși nu s-a putut abține să nu acorde un câștig în valoare de 383 682,85 lei. Un bucureștean din Sectorul 5 o să se bucure de banii câștigați duminică.

Acesta a obținut atât premiul de categoria a II-a la Joker, un premiu de categoria a IV-a cât și 2 premii de categoria a VI-a, cu un bilet ce a costat 42,5 lei.

„Norocul a fost ceva mai zgârcit în această seară și a păstrat în joc premiile de categoria I la toate jocurile loto, cel puțin până la următoarea extragere, cea de joi.

Totuși, nu a putut să se abțină și a acordat un câștig în valoare de 383 682,85 lei, unui jucător din București, sector 5. Acesta a obținut atât premiul de categoria a II-a la Joker, un premiu de categoria a IV-a cât și 2 premii de categoria a VI-a, cu un bilet ce a costat 42,5 lei.

Felicitări și vă invităm să vă încercați norocul alături de Loteria Română!”, a transmis Loteria Română pe Facebook.

Premiile de categoria I la toate jocurile loto rămân valabile cel puțin până la următoarea extragere, cea de joi, 10 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati