Lucian Bode l-a invitat pe ministrul Afacerilor Interne din Olanda în țara noastră pentru verificări

Nicolae Ciucă a subliniat că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru a adera la Schengen și a anunțat că Lucian Bode l-a invitat pe ministrul Afacerilor Interne din Olanda în țara noastră pentru verificări, scrie Adevarul.

„Am făcut şi vom mai face ceea ce trebuie, astfel încât să ne convingem toţi partenerii din UE că România a îndeplinit criteriile de aderare la Spaţiul Schengen şi acest lucru e dovedit de comisia de verificare, unde au fost reprezentanţi din toate statele UE, iar rezultatul va fi prezentat pe 26 şi atunci vom avea o dovadă clară. În Parlamentul olandez a fost adoptată o rezoluţie, nu e un raport de respingere a aderării, ci e un raport care solicită clarificări despre aspectele legate de statul de drept, corupţie şi crima organizată. Am înţeles că e nevoie de anumite clarificări.

La întâlnirea cu premierul Rutte de la Cincu, am exprimat deschiderea să punem la dispoziţie toate datele. Domnul Bode a transmis o scrisoare către omologul său olandez pentru a putea să vină să clarificăm toate aspectele” a afirmat Nicolae Ciucă, pe tema demersurilor pentru intrarea în Schengen, într-o conferință de presă.

Liderul de la Palatul Victoria consideră că în cazul în care mai sunt anumite lucruri de lămurit, aşa cum cere Olanda, România are toate deschiderea să facă acest lucru.

  • „Cert e că ţara noastră a îndeplinit şi va continua să îndeplinească toate cerinţele pentru aderarea la Spaţiul Schengen. România a probat, practic sunt peste 2,7 milioane de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa României şi au făcut-o în condiţii de siguranţă. Nu vrem să folosim doar acest motiv pentru aderare, nu este un pachet de cerinţe pe care le-a îndeplinit. Dacă în Olanda sunt anumite lucruri de lămurit, suntem aici, le lămurim şi sunt convins că vom avea demersuri de îndeplinit în continuare astfel încât să le îndeplinim”, a completat Ciucă.

Bode: ”Continuăm acest proces diplomatic la nivelul eurodeputaţilor noştri”

Și ministrul de Interne a precizat că va continua acest proces diplomatic în vederea aderării la Spaţiul Schengen.

„Aderarea la Schengen rămâne de departe un obiectiv strategic pentru România pentru un motiv clar şi anume că îndeplinim toate condiţiile tehnice, de 11 ani. Continuăm acest proces diplomatic la nivelul eurodeputaţilor noştri până la Consiliul JAI din decembrie, când preşedinţia cehă, respectiv Comisia Europeană, a exprimat că susţine includerea pe agendă a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen”, a explicat Lucian Bode.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati