Viceprimarul Sectorului 3 acuză faptul că și cu ocazia sărbătorilor de iarnă s-a ajuns în situația în care serviciile sau distracțiile oferite de primarul Robert Negoiță sunt de fapt în avantajul direct al familiei sale. Hala Laminor, proiect cu care se mândrește edilul a fost realizată cu o investiție exagerată, și care pare să nu se mai oprească, iar „dezvoltarea” zonei este abia la început. Chiar și Târgul de Crăciun este supus monopolului, spune Lucian Judele.
„A promis că va investi 10 milioane de euro. Cu acei 10 milioane încearca să recondiționeze Hala Laminor, care a fost cumpărată pe o societate privată, dar cu bani publici, cu banii Sectorului 3.
Se pare că cei 10 milioane nu au fost de ajuns și au mai venit încă 10 milioane, și încă 10, deocamdată s-a ajuns la 150 de milioane de euro. Să vă fie mai ușor, înseamnă cât ar costa 3 spitale dotate cu aparatură de ultimă generație.”
Lucrurile acestea sunt cunoscute de altfel, familia Negoiță a cumpărat și terenul de lângă Hala Laminor, dar noutatea este, potrivit viceprimarului că zona devine interconectată prin un singur beneficiar al afacerilor care înfloresc.
Târg de Crăciun sponsorizat de afacerile familiei Negoiță
Târgul de Crăciun, dedicat locuitorilor Sectorului 3, este atipic prin faptul că, deși nu este realizat într-un parteneriat cu o firmă, se desprinde un anumit tip de promovare chiar de la intrare.
„Primul lucru pe care îl vede cine vine la Târgul de Crăciun este biroul de vânzare a celor de la Hils. Este pe față. Voi simțiți mâna hoțului?
Cum să organizezi un târg din banii cetățenilor Sectorului 3 în care tu îți promovezi apartamentele?”, spune revoltat Lucian Judele.