Lucian Judele, viceprimar USR Sector 3, cere măsuri urgente pentru siguranța în Hala Laminor

Lucian Judele, viceprimar al USR Sector 3, trage un semnal de alarmă cu privire la organizarea Revelionului de la Hala Laminor, eveniment coordonat de primarul Robert Negoiță.

”Este profund îngrijorător că acest eveniment se desfășoară fără autorizație de securitate la incendiu și în absența sistemelor esențiale de semnalizare și alarmare în caz de incendiu. Suntem în fața unui risc major, iar siguranța tuturor celor implicați ar trebui să fie prioritate”, transmite Lucian Judele, viceprimar USR Sector 3.

Această situație, pe lângă faptul că reprezintă o încălcare flagrantă a normelor de siguranță, amintește cu tristețe de tragediile anterioare din Clubul Colectiv și de cea petrecută acum două zile, de Crăciun, la Ferma Dacilor.

”Fac un apel către autorități pentru a interveni de urgență și a lua măsuri imediate în vederea asigurării securității participanților la acest eveniment. Este crucial să acționăm rapid și eficient pentru a evita repetarea unor tragedii regretabile”, adaugă Lucian Judele, viceprimar USR Sector 3.

USR Sector 3 consideră că asigurarea condițiilor de siguranță și protecție pentru toți cetățenii este o responsabilitate prioritară.

În lumina acestei situații grave, solicităm intervenția imediată a ISU pentru implementarea măsurilor urgente de securitate și verificarea conformității legale a evenimentului de la Hala Laminor. Siguranța oamenilor este o prioritate crucială și trebuie garantată fără compromisuri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati