NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Lucrări în weekend pe șapte șantiere din București. S-a lucrat și noaptea, inclusiv pe Prelungirea Ghencea

Municipalitatea a continuat lucrările pe șapte șantiere din București și în cursul zilei de sâmbătă, inclusiv pe timpul nopții. Echipele au intervenit pe Prelungirea Ghencea, Bulevardul Națiunile Unite și pe mai multe tronsoane unde sunt în lucru liniile de tramvai.

Pe Bulevardul Națiunile Unite, asfaltarea a început în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 22:00, și a continuat pe parcursul zilei de sâmbătă. Potrivit PMB, lucrările urmau să fie finalizate în aproximativ două ore.

La Podul Constanța, sâmbătă dimineață a început turnarea celui de-al doilea strat de beton, urmând ca etapa următoare să fie asfaltarea.

Lucrări au fost realizate și pe Bulevardul Mihalache, în cadrul Lotului 4, precum și pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu și Șoseaua Petricani, în cadrul Lotului 6. Pe Lotul 7, echipele au intervenit pe strada Dinicu Golescu, în zona Gării de Nord.

În această zonă au fost descărcate și materiale agabaritice care nu pot fi transportate în timpul săptămânii din cauza impactului asupra traficului.

Tot sâmbătă, la blocul din Rahova a fost montată macaraua necesară pentru lucrările din șantier. PMB precizează că intervențiile au continuat inclusiv în weekend pentru accelerarea lucrărilor de infrastructură din Capitală.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati