Proiectul de apă și canalizare din comuna Ciolpani se apropie de finalizare, lucrările fiind realizate în proporție de 97%, a anunțat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.
„Astăzi vă dau datele la zi din teren, legate de lucrările de apă și canalizare din comuna Ciolpani. Vă dau o veste bună – proiectul este aproape finalizat!”, a transmis acesta.
Conform datelor, au mai rămas de executat aproximativ 900 de metri de canal, dintre care 350 de metri prin săpătură deschisă și 550 de metri prin foraj dirijat. În ceea ce privește rețeaua de apă, mai trebuie realizați 1,3 kilometri – 600 de metri prin săpătură, restul prin foraj dirijat.
În paralel, echipele lucrează și la refacerea sistemului rutier din satul Lupăria, astfel încât, odată cu finalizarea utilităților, să fie lăsate în urmă drumuri modernizate.
- „În comuna Ciolpani sunt, oficial, 5.250 de locuitori. Cu toții vor beneficia, foarte curând, de o infrastructură completă de apă și canalizare. Recepția finală a lucrărilor este programată pentru finalul acestui an.”, a precizat Hubert Thuma.


