Lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au ajuns la 45%, spune Nicuşor Dan

Primarul Nicuşor Dan a anunţat că lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au ajuns la 45%, aceasta fiind una dintre cele mai lungi şi importante linii care leagă Centrul de zona de Nord a Capitalei.

  • „Lucrările au început în februarie, termenul de execuţie este de un an, dar suntem optimişti că vor fi finalizate mai repede”, a mai spus edilul general. 

„Suntem pe şantierul liniei 5. Lucrările sunt în avans, adică ele sunt prevăzute pentru 12 luni şi acum, la trei luni şi jumătate, după începerea lucrărilor, suntem la 45%. Asta înseamnă că pe trei km din patru s-a ajuns până la stratul de asfalt şi pe un kilometru şi jumătate din cei patru s-au turnat traversele deja. Este doar una dintre lucrările pe care le avem pentru modernizarea liniilor de tramvai, 50 de kilometri, contractele semnate. Vor fi gata toate în doi ani”, a afirmat Nicuşor Dan, într-un video postat pe pagina sa de Facebook.

”Vom deschide în curând şi alte şantiere”

El a mai spus că „aceasta este una dintre cele mai lungi şi importante linii, care leagă Centrul de zona de Nord a Capitalei: „Acesta este primul şantier deschis din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 de km de infrastructură de tramvai din Capitală”, a adăugat Dan.

  • „Vom deschide în curând şi alte şantiere, iar prin aceste investiţii, nu vor mai exista linii nemodernizate în Bucureşti”, a conchis edilul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati