Lucrările la Cinematograful Favorit au reînceput miercuri, 26 iulie, la o zi după ce primarul Ciprian Ciucu a dat ordinul de deblocare a șantierului, precizează autoritatea locală într-o postare pe Facebook.
Construcția era pusă în conservare, astfel că s-a început cu dezafectarea conservării, aerisirea, dezinsecția și deratizarea subsolului.
”Terenul a fost igienizat, curățat de bălării, apoi a fost montată macaraua, care trebuie avizată ISCIR. De săptămâna viitoare va deveni activă și va putea fi folosită”, arată sursa citată, care precizează că se lucrează în forță.
Primăria Sectorului 6 menționează astfel că peste 2 ani, aici va fi un adevărat centru cultural, cu cinematograf 3D, bibliotecă publică, sală de spectacole multifuncțională, cu o capacitate de 706 locuri, plus alte două săli de dans și balet, cu o suprafață de 150 mp fiecare.
Vor putea fi organizate vernisaje, cursuri de teatru, dans, pictură. Încet și sigur, schimbăm în bine fața Sectorului 6, redăm gloria locurilor emblematice și creștem calitatea vieții în locul pe care-l numim „acasă”, notează sursa citată.