Lucrările la pasajul Doamna Ghica vor fi reluate în iulie. S-a semnat contractul de asociere între Primăria Sectorului 2 și PMB

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, anunță că a reușit să semneze actele necesare pentru asocierea cu Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, pentru a continua împreună lucrările la Pasajul Doamna Ghica.

”După o pleiadă de hățișuri birocratice complicate, azi am semnat alături de Nicușor Dan contractul de asociere cu Primăria Municipiului București privind Pasajul Doamna Ghica.

”Până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate”

În paralel s-a lucrat la deblocarea contractelor de execuție și s-au stins datoriile. Intrăm în linie dreaptă cu acest proiect. Lucrările vor reîncepe în perioada următoare (început de iulie) și am primit promisiuni ferme că până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate. Acest lucru va decongestiona traficul din zonă și se vor putea continua lucrările fără a mai crea un disconfort oamenilor care trec prin zonă”, anunță primarul Radu Mihaiu.

În același timp, edilul Capitalei, Nicușor Dan, a precizat că valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, din care 80% din sumă va fi asigurată din bugetul Capitalei.

”Valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2. Banii există, deci nu vom avea goluri de finanțare, urmând să înaintăm cu lucrările cât se va putea de repede, pe baza planificării tehnice. Am promis bucureștenilor finalizarea acestui pasaj și mă țin de cuvânt.”, potrivit lui Nicușor Dan.

Obiectivul de investitii Pasajul Doamna Ghica, parte importantă a inelului median, permite realizarea legăturii între zona de nord și zona de sud a orașului, iar pasajul construit, pe direcția Pipera – Piața Delfinului, va asigura continuitatea traficului pe strada Doamna Ghica, peste șoseaua Colentina, pe care o va supratraversa.
Proiectul prevede, de asemenea, relocări și modernizări ale rețelelor ediliare, precum și amenajări de parcări sub deschiderile marginale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati