Lucrările pentru finalizarea M5 Drumul Taberei ar putea fi finalizate în acest an. Șeful Metrorex: Trebuie pusă presiune pe constructori

Lucrările pentru finalizarea magistralei de metrou din Drumul Taberei ar putea fi finalizate în acest an, spune directorul general al companiei de metrou, Ştefan Paraschiv. Acesta susține însă că Metrorex trebuie să pună presiune pe constructori pentru ca acest lucru să se poată realiza.  

El a verificat stadiul lucrărilor la noua staţie de metrou Tudor Arghezi, împreună cu primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.

Paraschiv a fost întrebat de jurnalişti când vor fi terminate toate lucrările la magistrala M6, cele din zona Eroilor şi de pe linia tramvaiului 41, Drumul Taberei (Piaţa Moghioroş), astfel încât prima fază a acestei magistrale (Eroilor – Râul Doamnei) să fie recepţionată, scrie realitatea.net.

„Avem discuţii cu antreprenorul general şi cu asocierea care lucrează acolo. Termenele avansate de dânşii în momentul de faţă sunt sfârşitul anului 2021. Aici noi va trebui să punem presiune pentru a grăbi un pic lucrările pentru a termina proiectul. Ne dorim 2021, sfârşit de an”, a arătat oficialul Metrorex.

De asemenea, Paraschiv a fost întrebat dacă vor fi pierdute cele peste 500 de milioane de euro primite în 2019 de România din Fondul de Coeziune pentru magistrala 6, dacă lucrările nu se vor face până în decembrie 2023.

„Eu cred că nu. Dorinţa noastră este să nu pierdem niciun ban care poate fi alocat pentru infrastructură şi avem discuţii cu Japonia pentru extinderea acelui acord de finanţare”, a răspuns el.

Reprezentantul Metrorex a mai spus că încurajează şi alte primării să vină cu idei pentru extinderea reţelei de metrou cu noi staţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati