Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a demisionat din partid, fiind urmat de 16 senatori şi deputaţi care recent au părăsit grupurile parlamentare ale PNL, a anunţat, marţi, deputatul Violeta Alexandru.
Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Guvernul Orban a declarat că unul dintre motivele pentru care a decis să plece din PNL ”cu mare greutate” este lașitatea pe care a remarcat-o în PNL.
”Politica este o chestiune de încredere și nu ne permitem să pierdem încrederea oamenilor pentru că le-am promis că îi scăpăm de PSD. Alt motiv este că am observat o mare lașitate în PNL. Fie nu participă la ședințe, fie se fac că n-au ridicat mâna destul de sus. Când un om este laș este greu să iei decizii care nu sunt întotdeauna comode. Cât de ușor se ascund în spatele băncilor, nu acesta este modul în care eu și colegii mei vrem să facem politică. Mi-am pus demisia cu greutate. Îi invit pe toți liberalii care știu că nu așa se face politică, va veni momentul în care se vor întoarce în stradă și le va fi rușine să se uite în ochii liberalilor”, a declarat Violeta Alexandru.
Printre demisionari se află Ionel Dancă şi Adrian Oros.
Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii în Cabinetul Orban, a transmis că este trist pentru că trebuie să părăsească PNL, dar ”motivul este acela că actuala echipă de conducere care a confiscat partidul” și ”a aruncat la picioarele PSD atât PNL, cât și România”, scrie G4Media.
Ludovic Orban pleacă din PNL după 30 de ani
”Este o decizie pe care o iau cu o mare greutate pentru că în PNL am cei mai mulți prieteni, oameni de care am luptat umăr la umăr, alături de care am suferit, ne-am bătut să susținem ideile liberale, să oprim ciuma roșie să conducă România și să oferim șansa la o dezvoltare reală.
Am fost obligat să aleg între a fi loial PNL și a fi loial cetățenilor români care ne-au acordat încrederea și și-au pus speranțele în noi de-a lungul tuturor scrutinelor electorale în care am reprezentat PNL. Am luat această decizia pentru că societatea, relațiile interumane nu pot să se bazeze decât pe valori, pe principii, pe percepte morale care le permit oamenilor să se asocieze, să comunice, să se respecte.
O familie nu se poate forma decât între doi oameni care se iubesc și au încredere. O societate se formează pe încredere, contractele, relațiile toate se bazează pe încredere.
Politica în cel mai înalt grad se bazează pe aceste percepte morale. Politica devine imorală când este făcută de oameni imorali.
Din păcate, încetul cu încetul și-au făcut loc toate lucrurile pe care le-am detestat: lenea, lipsa de asumare politică, slugărnicia, astea sunt regulile după care se ghidează PNL”, a transmis Ludovic Orban.