Ludovic Orban acuză Guvernul că, alături de companiile din energie, profită de explozia prețurilor

Ludovic Orban, fost președinte PNL și actual președinte al partidului Forța Dreptei, acuză Guvernul că, alături de companiile din energie, profită de explozia prețurilor, prin încasările mult mai mari la buget.

”Cine câștigă din această explozie nejustificată a prețurilor? Guvernul și producătorii de energie. Guvernul, pentru că încasează mult mai mulți bani din accize, TVA, bonus de cogenerare, certificate verzi și din profitul nesimțit al companiilor din energie. Companiile, pentru că înregistrează niște profituri fabuloase din jecmănirea consumatorului (exemplu ilustrativ: Hidreoeletrica produce 1 MWh cu 160 de lei și îl vinde pe PZU cu peste 1.000 de lei)”, a scris Orban, pe Facebook.

Orban susține că singurul vinovat pentru sărăcirea populației prin facturi aberante este Guvernul, ”pentru că nu a făcut și nu face ce trebuie și pentru că acceptă această situație pentru că îi convine. Ia mai mulți bani de la toți consumatorii și are mai mulți bani de aruncat pe pomeni electorale”.

”Demisia este mult prea puțin pentru acest guvern care acționează premeditat împotriva cetățenilor săi”, afirmă fostul premier.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati