Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că în acest moment se analizează posibilitatea redeschiderii pieţelor de Crăciun, având în vedere că în ultima vreme au scăzut cazurile de coronavirus.
Principalele declaraţii făcute de premierul Orban:
„- Analizăm posibilitatea redeschiderii piețelor, orice redeschidere nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecție sanitare foarte stricte.
– Măsurile luate au generat efecte pozitive. În fiecare zi comparativ cu ziua din săptămâna anterioară, am avut un număr mai mic de cazuri.
– Este un trend descendent, dar nu trebuie să lăsăm garda jos.
– Despre redeschiderea şcolilor: Când vom avea ceva de anunţat, vom face public.
– S-a remarcat că aceste măsuri de restricţie au generat efecte bune, trebuie să fim la fel de riguroşi şi să respectăm normelele de protecţie a sănătăţii.
– Cu cât numărul de români care respectă normele e mai mare, şansele de a reveni mai repede la o viaţă normală creşte.
– Cu siguranţă, cele mai multe restricţii se vor menţine.
– E posibil ca unele măsuri naţionale să fie ridicate pe un orizont de timp, dar cu condiţia menţinerii unui trend descendent la infectări”, a spus, luni, şeful Guvernului.