Ludovic Orban a vorbit la Digi24 despre perioada în care s-ar putea relua cursurile în învățământ. Întrebat de Cosmin Prelipceanu, premierul a spus că acest lucru va avea loc în funcție de evoluția pandemiei.
Prim-ministrul Ludovic Orban a afirmat, joi seară, că şcolile se vor deschide ”când ne va permite contextul epidemiologic”, chiar dacă asta va însemna 1 iunie. Premierul a făcut referire la unele soluţii care se caută – eventual împărţirea elevilor pe grupe. ”Niciodată nu am luat în calcul amânarea anului şcolar sau neorganizarea examenelor”, a precizat premierul, scrie news.ro.
”Am spus după 15 mai este posibil să redeschidem şcolile pe 20 mai, pe 25 mai, pe 1 iunie, când ne va permite contextul epidemiologic. Depinde de cum evoluează dinamica infectărilor”, a declarat Ludovic Orban.
Prim-ministrul a prcizat că nu s-a luat niciodată în calcul amânarea anului şcolar sau neorganizarea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.
”Obiectivul nostru este ca toţi elevii să finalizeze anul şcolar. Atingerea acetui obiectiv şi modalităţile în care vor fi pregătite examenele, depinde de contextul epidemiologic. E posibil ca examenele să se dea online sau în alte condiţii. E posibil să se redeschidă şcolile fără clase pline. Luăm în calcul inclusiv redeschiderea graduală sau împărţirea elevilor. Vom fi pregătiţi pentru orice sitaţie. Obiectivul nistru clar este ca toţi elevii şi studenţii să poată încheia anul şcolar şi cei din anii terminali să se poată înscrie în următorul an şcolar”, a mai declarat premierul.
Şcolile s-au înschis în 11 martie.