România discută cu Austria pe tema aderării la Spaţiul Schengen, iar acest dialog este purtat şi de către partenerii din Uniunea Europeană ai ţării noastre, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
„Există contacte cu partea austriacă la toate nivelurile şi acest dialog cu partea austriacă este făcut nu numai de către noi, dar şi de către partenerii noştri din Uniunea Europeană. Avem sprijinul mai multor state. Aţi văzut că aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen figurează pe agenda discuţiilor mai multor lideri europeni, discutăm, de asemenea şi cu preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene”, a spus şefa diplomaţiei române.
Ea a apreciat că „în momentul actual este important să continuăm acest dialog cu partea austriacă şi pe măsură ce avansăm şi condiţiile vor fi îndeplinite, putem să vedem exact care va fi abordarea finală”. În aceste sens, a subliniat ministrul, „este evident nevoie de o decizie politică”.
Luminiţa Odobescu a vorbit şi despre faptul că unele state membre ale Spaţiului Schengen au întărit controalele la frontiere.
„Pe fondul riscurilor de securitate, inclusiv în plan european – şi am văzut cu toţii ce s-a întâmplat recent la Bruxelles, când doi suporteri suedezi şi-au pierdut viaţa într-un atentat terorist – au fost introduse controalele temporare la frontiera dintre diversele state membre. Este o măsură temporară, generată de riscurile de securitate. De altfel, mai multe state europene au ridicat alertele de securitate şi la rândul nostru am semnalat către cetăţenii noştri care călătoresc să fie foarte atenţi la alertele de securitate din ţările respective”, a arătat ea.
În acest context, „discuţia despre aderarea României la spaţiul Schengen rămâne prioritară pe agendă”. Acest subiect este anunţat pe agenda Consiliului European din decembrie.
„Continuăm demersurile diplomatice, este devreme să vă spun exact ceea ce vom face în luna decembrie, dar noi continuăm să dialogăm cu toţi partenerii implicaţi în acest efort, cu sprijinul Comisiei Europene, încercăm să ne coordonăm, de asemenea, strâns, cu partea bulgară. Deci e un efort diplomatic constant şi vom vedea, în funcţie de situaţia de la momentul respectiv care va fi decizia finală”, a arătat Luminiţa Odobescu.