Sectorul 4 îmbracă în acest weekend hainele de sărbători. În ajun de Moş Nicolae, în sector vor fi aprinse luminiţele.
Astfel, cele mai circulate artere – Bd. Alexandru Obregia, Bd. Constantin Brâncoveanu, Bd. Tineretului, Bd. Gheorghe Şincai, Bd. Metalurgiei, Şoseaua Olteniţei, Şoseaua Berceni, Calea Văcăreşti şi strada Turnu Măgurele au fost decorate din timp cu perdele luminoase în aşteptarea sărbătorilor de iarnă.
Pentru a completa decorul de sărbătoare, împodobite au fost şi principalele intersecţii, precum Big Berceni, Fântâna Florilor, Tineretului – Văcăreşti şi Apărătorii Patriei.
Instalaţiile vor fi aprinse duminică, în ajun de Moş Nicolae, şi vor lumina Sectorul 4 până la începutul lunii Ianuarie.
„Este pentru al doilea an la rând în care sărbătorile de iarnă ne găsesc într-un context special, generat de pandemia de Covid-19 care ne-a pus pe toţi la grea încercare. Însă, din toate acestea am învăţat că doar uniţi putem trece peste orice. Fie ca aceste sărbători să aducă în sufletul nostru putere, încredere şi speranţă că totul va fi bine. Cu aceste gânduri vă doresc să petreceţi sărbătorile, alături de familie şi de cei dragi”, a declarat Daniel Băluţă, Primarul Sectorului 4.