MAE: 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti vor părăsi România, la bordul unei aeronave ruse

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparţinând unei companii aeriene ruseşti.

„Această măsură reflectă punerea în aplicare a deciziei părţii române în termenul indicat, conform procedurilor utilizate de alte state membre UE în situaţii similare”, precizează MAE.

Ministerul român menţionează că această cursă aeriană este autorizată în baza legislaţiei privind relaţiile diplomatice.

De asemenea, MAE reaminteşte că decizia României de reducere a personalului misiunii diplomatice a Federaţiei Ruse la Bucureşti „reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, în contextul declanşării de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”.

La începutul acestei luni, MAE a anunţat că Federaţia Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii – adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ (diferenţa între numărul de posturi şi numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate poziţiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate).

Alegerea posturilor reduse şi a persoanelor care vor părăsi România a aparţinut, în această fază, Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ). Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5 %, explica MAE la momentul respectiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati