MAE: 750 – 755 de secţii de votare în străinătate la alegerile parlamentare/ Nigeria şi Malta, singurele ţări care nu vor permite derularea procesului electoral

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, luni, că, până în data de 18 noiembrie vor fi stabilite secțiile de votare din diaspora, estimând că vor putea fi organizate până la 755 de secții de votare în străinătate.

”Singurele state ale căror autorităţi au informat oficial că nu vor permite organizarea de secţii de votare pe teritoriul lor, nici la sediile misiunilor diplomatice, nici în alte locaţii, sunt Nigeria şi Malta”, a declarat Iulian Ivan, reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE.

MAE estimează organizarea a unui număr de aproximativ 750-755 de secţii de votare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

”Din acestea, vreau să menţionez că 610 au deja toate elementele solicitate de lege”, a mai declarat Iulian Ivan.

În vederea asigurării unor condiţii optime în contextul pandemiei, cadrul normativ actual prevede unele măsuri care reduc la minim contactul fizic: listele electorale nu se întocmesc în format de hârtie, ci electronic, prin intermediul terminalelor informatice utilizate în secţiile de votare, codul numeric al alegătorului este preluat automat în cazul celor mai multe acte de identitate, alegătorii semnând electronic pe tablete.

Votarea în străinătate se va desfăşura pe durata a două zile, sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie în intervalul orar 7.00 – 21.00 ora locală. În situaţia în care, la ora 21.00, mai există alegători în localul secţiei de votare sau la rând în faţa secţiei de votare acestora li se va permite să voteze până la ora 23.59 ora locală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati