Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că peste 620 de români, afectaţi de anularea zborurilor Blue Air , solicitaseră până marţi noaptea, sprijin să revină în ţară. Solicitările au venit din ţări precum Cehia, Cipru, Portugalia, Spania.
Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip, a declarat pentru News.ro, că până marţi, la ora 23.00, peste 620 de cetăţeni români au solicitat sprijinul Guvernului României pentru a se reîntoarce în ţară.
“MAE informează că, până la acest moment, au fost recepţionate semnalări din partea unor cetăţeni români afectaţi de anularea zborurilor din Cehia, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Norvegia, Portugalia, Spania şi Regatul Unit. Din informaţiile deţinute de MAE la acest moment, peste 620 de cetăţeni români au solicitat sprijinul Guvernului României pentru a se reîntoarce în ţară”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.
El a reamintit că în contextul crizei generate de anularea zborurilor companiei aeriene Blue Air, a fost activată o linie telefonică (0040751084537) şi a fost pusă la dispoziţie o adresă de email (callcenter@mae.ro) dedicată, la care cetăţenii români aflaţi în străinătate îşi pot notifica situaţia. De asemenea, cetăţenii români afectaţi pot contacta cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României din statul în care se află (https://econsulat.ro/Home/DateDeContact).
Compania Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021.