MAE anunţă finalizarea procesului de desfăşurare a 151 de consulate itinerante în anul 2022, în 26 de state

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat finalizarea procesului de desfăşurare a Consulatelor itinerante (mobile) pentru anul 2022.

  • Astfel, pe parcursul acestui an, s-au desfăşurat 151 de consulate itinerante (mobile) în 26 de state – Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Cipru, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Israel, Italia, Japonia, Malta, Norvegia, Noua Zeelandă, Polonia, Portugalia, Regatul Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Spania, Statele Unite ale Americii şi Suedia.

Astfel, numărul consulatelor itinerante (mobile) a depăşit planificarea aprobată de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la începutul anului 2022, care prevedea un număr de 148 de astfel de acţiuni, fiind procesate 33.450 de servicii consulare pentru cetăţenii români (documente de călătorie – 20662; acte notariale – 8944; acte de stare civilă – 1666; alte servicii – 2178).

În anul 2022 au fost astfel efectuate de două ori mai multe servicii consulare decât în cele 64 de consulate itinerante (mobile) desfăşurate pe parcursul anului 2021, arată comunicatul de presă al MAE.

Organizarea consulatelor itinerante (mobile) se realizează în baza unei noi proceduri modernizate, aprobate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care implică amplu comunităţile româneşti din străinătate, beneficiarii serviciilor consulare prin consulatele mobile. În acest scop, pe paginile de socializare şi de internet ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României (MD/OC) a fost publicat recent anunţul privind intenţia MAE de stabilire a Calendarului orientativ pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul viitor, iar sugestiile şi propunerile membrilor comunităţilor de cetăţeni români pot fi transmise prin e-mail sau prin intermediul paginii de Facebook a MD/OC. Până la jumătatea lunii ianuarie 2023, reprezentanţii comunităţii româneşti, asociaţiile şi organizaţiile româneşti din străinătate pot transmite propuneri pentru organizarea unor consulate itinerante (mobile) către MD/OC în circumscripţia căreia/căruia îşi au reşedinţa sau domiciliul solicitanţii de servicii consulare.

MAE reaminteşte că procedura de organizare a consulatelor itinerante (mobile), lansată în anul 2021, presupune planificarea calendarului acestor acţiuni, după cum urmează:

„- lansarea etapei de consultare publică privind organizarea consulatelor itinerante în anul 2023, în condiţiile menţionate mai sus;

– în urma solicitărilor primite din partea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din străinătate, fiecare MD/OC va elabora Calendarul orientativ pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile), care va cuprinde propunerea organizării, în anul 2023, a cel puţin două consulate itinerante;

– calendarul este pus apoi în consultare publică, timp de două săptămâni, de către Centrala MAE şi de către MD/OC, la nivelul comunităţilor româneşti şi reprezentanţilor mediului asociativ din ţările de reşedinţă, inclusiv prin intermediul reţelelor sociale sau prin reuniuni cu comunitatea, online sau fizic;

– pe baza eventualelor propuneri/sugestii suplimentare primite din partea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din străinătate, Calendarul anual pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) este ajustat şi completat, iar forma finală a acestuia, aprobată de ministrul afacerilor externe, este comunicată public şi diseminată în rândul comunităţilor de cetăţeni români, inclusiv prin intermediul canalelor online şi reţelelor sociale”, conform sursei citate.

Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante (mobile), MAE îşi propune să faciliteze accesul cetăţenilor români din străinătate, din comunităţile româneşti localizate la mare distanţă sau izolate faţă de sediile MD/OC, la asistenţă şi servicii consulare de calitate, furnizate în condiţii similare cu cele din spaţiile de lucru obişnuite ale oficiilor consulare.

Ce activitate are un consulat mobil

Consulatul itinerant (mobil) este o activitate cu caracter ocazional ce presupune deplasarea unei echipe consulare mobile într-o localitate unde se află o comunitate românească, aflată la distanţă faţă de un oficiu consular permanent, în vederea prestării de servicii consulare solicitate de membrii comunităţii respective.

Echipele consulare mobile sunt formate din consuli şi funcţionari consulari ai misiunii diplomatice sau oficiului consular care organizează această activitate şi sunt dotate cu echipamente tehnice necesare preluării şi procesării serviciilor consulare în regim fizic. În cadrul acestor consulate itinerante (mobile) se poate procesa o gamă foarte variată de servicii consulare, precum acte notariale, documente de călătorie şi de stare civilă, obţinere de acte din România şi altele.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati