MAE: Condamnă încercările repetate ale Federaţiei Ruse de interferenţă în procesele politice şi electorale din state democratice

Ministerul Afacerilor Externe se alătură Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în demersul de a expune public şi a condamna încercările repetate ale Federaţiei Ruse de interferenţă în procesele politice şi electorale din state democratice, se arată într-un comunicat.

Conform sursei citate, România a susţinut adoptarea unei declaraţii a Uniunii Europene pe această temă.

„România îşi exprimă îngrijorarea faţă de utilizarea în creştere, la nivel global, a operaţiunilor cibernetice în context electoral, amplificate de interferenţă în spaţiul informaţional, în scopul de a submina procesele democratice şi încrederea în autorităţi în statele care împărtăşesc aceleaşi valori şi aspiraţii. În acest sens, considerăm deosebit de relevantă şi expunerea recentă în Republica Moldova a acţiunilor de interferenţă hibridă vizând alegerile locale din noiembrie 2023. Manifestăm îngrijorare faţă de amploarea şi complexitatea acestor acţiuni, pe care le considerăm inacceptabile. Astfel de activităţi contravin normelor de comportament responsabil în spaţiul cibernetic, agreate de toate statele membre ONU. Subliniem importanţa respectării depline a acestora, în vederea menţinerii stabilităţii şi prevenirii conflictelor”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati