MAE și Ministerul Educației acordă 100 de burse de studii pentru tinerii din Belarus care vor să studieze în România

Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei anunţă acordarea a 100 de burse de studii tinerilor din Belarus care doresc să studieze în instituţii de învăţământ superior din România, începând cu anul universitar 2021 – 2022.

Bursele sunt acordate în baza deciziei în acest sens a Guvernului României din 17 decembrie 2020 şi vor fi destinate programelor de studii de licenţă, master sau doctorat, în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională. Oferta de burse, modalitatea de transmitere a aplicaţiilor, precum şi calendarul selecţiei sunt prezentate pe site-ul Ministerului Educaţiei, pe pagina special creată #100 pentru Belarus.

Acordarea acestor burse reprezintă un gest concret prin care România urmăreşte să contribuie la susţinerea eforturilor societăţii civile din Belarus, răspunzând astfel obiectivelor de politică externă naţionale şi europene. Susţinerea parcursului educaţional al tinerilor din Belarus va completa sprijinul acordat de Ministerul Afacerilor Externe şi Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid), prin Fondul European pentru Democraţie (European Endowment for Democracy), pentru susţinerea jurnalismului independent şi societăţii civile din Belarus.

Iniţiativa acordării burselor vine în contextul promovării principiului libertăţii academice la nivelul Spaţiului European al Învăţământului Superior. Prin această iniţiativă, se oferă tinerilor din Belarus, inclusiv celor care au fost exmatriculaţi din instituţiile de învăţământ superior belaruse din motive politice sau care se consideră ameninţaţi de deciziile autorităţilor politice de la Minsk, posibilitatea de a-şi continua studiile în universităţi româneşti de prestigiu.

În luna noiembrie 2020, miniştrii educaţiei din cadrul Spaţiului European al Învăţământului Superior din care face parte şi România au adoptat Comunicatul de la Roma, un document de viziune pentru următorii 10 ani, care accentuează importanţa valorilor fundamentale ale învăţământului superior. În cadrul acestui document, libertatea academică este definită drept „libertatea personalului academic şi a studenţilor de a desfăşura activităţi în cadrul şi în parteneriat cu societatea în absenţa interferenţelor şi a temerilor de represiune”.

Cu aceeaşi ocazie a fost adoptată o Declaraţie a miniştrilor educaţiei prin care se face apel la protejarea drepturilor democratice ale studenţilor şi personalului academic din Belarus.

În acest context şi în continuarea politicii naţionale şi europene faţă de Belarus, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării în consultare cu Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul României a aprobat, la 17 decembrie Memorandumul privind acordarea de burse de studii pentru tinerii din Belarus, care susţin libertatea academică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati