Cafea, concursuri, workshopuri, expoziţie, toate acestea pe note de jazz experimental, reprezintă doar o parte din oferta organizatorilor evenimentului Slow Coffee Festival 2022, ce are loc în perioada 29 – 30 octombrie, la Galeriile Senat-Combinatul Fondului Plastic, din Bucureşti, transmite Agerpres.
Ajuns la cea de-a 6-a ediţie, Slow Coffee Festival cuprinde în structura sa: Competiţia Naţională de Aeropress, ateliere şi prezentări pentru cei care doresc să îşi deschidă un coffee shop sau vor să se specializeze în acest domeniu, o zonă expoziţională bogată cu produse pe bază de cafea şi echipamente şi multe surprize pentru vizitatori.
Potrivit organizatorilor, pentru prima oară în România, festivalul are ca element de noutate Green Village, un concept care aduce în prim plan cafeaua verde şi originile diverse ale acesteia.
- Astfel, participanţii vor putea afla totul despre cafeaua verde, direct de la specialişti din străinătate, precum Lattore & Dutch, Falcon Coffees, Kamba, 1000 Hills Products Coffee, Cuprima, Artisan Green Bean – companii care se ocupă cu tradingul de cafea verde şi care colaborează cu multe prăjitorii, atât din România, cât şi din străinătate.
De asemenea, la Slow Coffee Festival îşi dau întâlnire, în cadrul Roaster’s Village, prăjitori renumiţi de cafea de specialitate din România şi de peste hotare.
Pe parcursul celor două zile de eveniment are loc Campionatul Naţional de AeroPress, un fenomen global condus de către fani, în care concurenţii din peste 60 de ţări se vor mobiliza pentru a face cea mai bună ceaşcă de cafea, folosind reţeta lor preferată de AeroPress.
În cadrul evenimentului vor fi organizate ateliere pentru afaceri dedicate celor care sunt interesaţi de industria cafelei de specialitate.