Magazinele care vând țigări minorilor vor fi amendate și închise

Magazinele care vând țigări minorilor vor fi amendate și închise. Totul după ce aleșii au dat undă verde în Parlament legii care prevede acest lucru.

Amenda se ridică la 10.000 de lei, iar magazinul va avea lacătul pus pentru o lună. Amenda devine însă dublă dacă magazinul nu se află la prima abatere.

Astfel, persoanele juridice care vând băuturi alcoolice şi produse din tutun minorilor sub 18 ani vor fi sancţionaţi cu „amenda contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”, conform propunerii legislative.

În plus, localurile care vând alcool minorilor sau celor aflați în stare de ebrietate se vor închide pentru cel puțin zece zile și cel mult o lună.

Conform proiectului de lege, poate fi dispusă măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor.

Potrivit expunerii de motive este preconizată constrângerea operatorilor economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să respecte legislaţia care interzice vânzarea acestor produse către minori, precum şi descurajarea minorilor de a cumpăra aceste produse.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati